Premierul Australiei, după anularea vizei lui Djokovic: Era în interesul public să se facă asta

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.01.2022 - 14:51
Scott Morrison, premierul Australiei. Sursă imagine: .canberratimes.com.au

Premierul Australiei, Scott Morison, a salutat duminică decizia tribunalului federal de a menţine hotărârea de anulare a vizei lui Novak Djokovic, acesta subliniind că decizia a fost luată din motive de sănătate, siguranță și ordine.

SHARE

„Tribunalul Federal din Australia a decis în unanimitate să respingă cererea domnului Novak Djokovic de revizuire judiciară care urmărea să conteste decizia ministrului imigrării de a-i anula viza. Această decizie de anulare a fost luată din motive de sănătate, siguranţă şi ordine, pe motiv că era în interesul public să se facă acest lucru. Salut decizia de a ne menţine graniţele puternice şi de a păstra australienii în siguranţă.

După cum am spus vineri, australienii au făcut multe sacrificii în timpul acestei pandemii şi se aşteaptă pe bună dreptate ca rezultatul acestor sacrificii să fie protejat. În timpul pandemiei, împreună am atins una dintre cele mai scăzute rate de deces, avem una dintre cele mai puternice economii şi cele mai mari rate de vaccinare din lume. Graniţele puternice sunt fundamentale pentru modul de viaţă australian, la fel ca statul de drept.

Guvernul nostru a înţeles întotdeauna acest lucru şi a fost pregătit să ia deciziile şi acţiunile necesare pentru a proteja integritatea frontierelor noastre. Mulţumesc Curţii pentru atenţia promptă acordată acestor probleme şi mulţumesc tuturor tuturor celor implicaţi pentru răbdare în rezolvarea acestei probleme. Acum este timpul să începem Australian Open şi să ne bucurăm din nou de tenis", a declarat Scott Morrison, citat de news.ro. 

Citește și: Novak Djokovic, „out” de la Australian Open. Trebuie să plătească și cheltuielile de judecată | Newsweek Romania

Duminică dimineață, tribunalul federal din Melbourne a respins apelul lui Novak Djokovic la decizia de anulare a vizei, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia în următoarele ore.

Djokovic s-a declarat „extrem de dezamăgit” de decizia instanței, dar a precizat că o va respecta. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te