Polonia se pregătește pentru un posibil război cu Rusia. La un poligon militar din apropierea orașului Wroclaw, civilii stau la coadă ca să primească armele și să învețe să tragă.
Programul de pregătire militară „Antrenează-te cu armata”, organizat de Ministerul Apărării din Polonia, include exerciții de tragere, luptă corp la corp, prim-ajutor și reacții la atacuri chimice, inclusiv utilizarea măștilor de gaze, potrivit BBC.
Polonia se pregătește de război cu Rusia. Cursuri pentru civili și investiții în adăposturi nucleare
„Vremurile sunt periculoase acum, trebuie să fim pregătiți”, a declarat căpitanul Adam Sielicki, coordonatorul programului.
„Avem o amenințare militară din partea Rusiei și ne pregătim pentru asta.”
Participarea este masivă, iar autoritățile poloneze iau în calcul extinderea programului astfel încât fiecare bărbat adult din țară să beneficieze de instruire militară.
Tensiunile sunt alimentate și de îngrijorările tot mai mari față de atitudinea SUA privind securitatea europeană, în contextul posibilei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump.
Citește și: Șeful spionilor ruși amenință Europa de Est și România: „Vor suferi primele într-un război cu NATO"
Agata, o tânără care participă la cursuri împreună cu o prietenă, mărturisește: „Alegerea lui Donald Trump i-a îngrijorat și mai mult pe oameni. Vrea să se retragă din Europa. De aceea ne simțim și mai puțin în siguranță. Dacă nu suntem pregătiți și Rusia ne atacă, vom deveni pur și simplu prizonierii lor.”
Dariusz, un alt participant la curs, spune că este gata să lupte dacă va fi nevoie.
„Istoria ne-a învățat că trebuie să fim pregătiți să ne apărăm singuri. Nu ne putem baza pe nimeni altcineva. Astăzi există alianțe, iar mâine sunt rupte.”
Citește și: Putin este tot mai amenințător. Generalul Gheorghiță: ”Rusia testează Articolul 5”
Bartek, un alt tânăr aflat în programul de pregătire, crede că majoritatea polonezilor „vor lua armele dacă sunt atacați și vor fi pregătiți să apere țara”.
Temerile polonezilor sunt accentuate de retragerea recentă a trupelor americane din baza militară Rzeszow, din estul țării, anunțată de Pentagon.
Deși oficialii americani susțin că trupele vor fi redistribuite în interiorul Poloniei, decizia a provocat neliniște la Varșovia.
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat recent în timpul unei vizite în Polonia: „Europa nu trebuie să presupună că prezența trupelor americane pe continent va dura pentru totdeauna.”
În prezent, SUA are aproximativ 10.000 de soldați staționați în Polonia, însă guvernul de la Varșovia nu își mai pune întreaga încredere în protecția americană.
Premierul Donald Tusk a anunțat recent că Polonia vrea să construiască „cea mai puternică armată din regiune”, cu investiții masive în echipamente militare: avioane, sisteme de rachete, nave și artilerie, achiziționate din SUA, Suedia și Coreea de Sud.