VIDEO / Podul Morandi din Genova a fost demolat la un an de la tragedie

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 28.06.2019 - 14:39

Autorităţile italiene au demolat vineri Podul Morandi, la aproape un an după ce o secţiune a acestuia s-a prăbuşit, provocând moartea a 43 de persoane, relatează BBC, citat de Mediafax.

SHARE

Înainte ca pirotehniştii să monteze explozibilul, pentru demolarea celor două secţiuni rămase din viaduct, mii de persoane au fost evacuate, toate şoselele, aflate la mai puţin de 300 de metri de pod, au fost închise iar cisterne cu apă au fost folosite pentru a împiedica praful să se ridice în urma detonării.

Viaductul a fost demolat în opt secunde, la fața locului fiind prezenți ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, şi vicepremierul Luigi Di Maio. 

Elementele podului care treceau peste şosele, linii de cale ferată şi locuinţe au fost dezmembrate la începutul acestui an.

Podul, parte a autostrăzii A10, avea o înălţime de aproximativ 100 de metri. A fost construit în anii 1960 şi reabilitat în 2016. În august 2018, o secţiune de 200 de metri a viaductului s-a prăbuşit, iar 43 de persoane, printre care şi doi cetăţeni români, au murit în urma acestui incident.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te