Petrolul a urcat peste noapte la cea mai mare valoare din ultimele două luni. Urmează scumpiri

DE Daniel Toșa | Actualizat: 31.05.2022 - 18:25
Petrolul a urcat peste noapte la cea mai mare valoare din ultimele două luni. Urmează scumpiri/FOTO: Pixabay

Cotaţia barilului de ţiţei a crescut marţi după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia. Urmează un val de scumpiri. Cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna iulie a crescut cu 1,13 dolari.

SHARE

Cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna iulie a crescut cu 1,13 dolari, până la 122,80 dolari, cea mai ridicată valoare din ultimele două luni. În ceea ce priveşte contractul cu livrare în luna august, acesta a crescut cu 1,34 dolari, până la 118,94 dolari.

În ceea ce priveşte cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI), acesta se tranzacţiona la 1118,25 dolari per baril, în creştere cu 3,18 dolari faţă de valoare înregistrată vineri.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, în principiu, pentru a reduce cu 90% importurile de petrol din Rusia până la finele lui 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei faţă de cele mai dure sancţiuni impuse Moscovei de la debutul invadării Ucrainei, potrivit Agerpres.

Citește și: VIDEO Klaus Iohannis: România este de acord cu noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

"Cu siguranţă asta va duce la creşterea preţului petrolului, venind în contextul tensiunilor pe partea de aprovizionare. Preţul ţiţeiului se îndreaptă acum spre maximele atinse în luna martie", susţine Tina Teng, analist la CMC Markets, potrivit căreia eliminarea restricţiilor în China este un alt factor care impulsionează preţul petrolului.

Citește și: Revoluția lui Cîmpeanu: Elevul să nu mai alerge după note. Notele au puțină relevanță

În luna martie cotaţia barilului de petrol a atins ce mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an şi până în prezent creşterea este de peste 55%.

Pe partea de producţie, marii producător de petrol reuniţi sub umbrela OPEC+ au programată joi o reuniune la care analiştii se aşteaptă să fie decisă păstrarea acordului convenit anul trecut, astfel că în luna iulie producţia de petrol va fi majorată doar cu 432.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă practic o respingere a solicitărilor statelor occidentale pentru o creştere mai rapidă a producţiei de ţiţei, în ideea de a provoca o scădere a preţurilor carburanţilor care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te