Cu zece zile înainte de data prevăzută pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, premierul Boris Johnson se află în fața unor posibile scenarii, dar nu în fața unei certitudini.
O amânare pe termen lung ar permite organizarea de alegeri sau chiar a unui referendum. ”O amânare tehnică scurtă”, cum a sugerat Berlinul luni, va oferi pur și simplu timp parlamentarilor britanici și europeni să adopte acordul.
Alegerile anticipate pot fi declanșate dacă principalul partid de opoziție, cel al laburșitilor (stânga) sprijină o moțiune de cenzură, care a fost refuzată până acum, vrând să excludă în primul rând ipoteza unei ieșiri fără acord. Pentru premier, aceste alegeri sunt singura șansă de a-și recâștiga majoritatea în Parlament.
Dacă acordul nu este aprobat până la sfârșitul lunii și dacă europenii nu sunt de acord cu o amânare, Marea Britanie va ieși din UE fără acord.
Dacă o amânare este cerută și acceptată de UE, Regatul Unit poate în teorie să iasă din Uniunea Europeană la finele lunii dacă toate textele necesare sunt adoptate până atunci.
Keir Starmer, însărcinat cu Brexitul în Partidul Laburist (Labour), a declarat duminică la BBC că acordul Brexitului este necesar să fie supus unui vot al britanicilor într-un referendum - un scrutin în favoarea căruia sute de mii de persoane au manifestat la Londra sâmbătă.