Încă un deces suspect zdruncină elita economică a Rusiei. Andrei Badalov, vicepreședintele Transneft, compania care administrează rețeaua națională de conducte petroliere, a fost găsit mort vineri dimineață, sub fereastra apartamentului său din Moscova.
Oligarh rus, vicepreședinte la Transneft, mort prin metoda preferată a lui Putin. A căzut de la geam
Potrivit The Moscow Times, cadavrul oficialului a fost descoperit în apropierea bulevardului Rublovskoie, în vestul capitalei ruse.
Deși autoritățile vorbesc despre o posibilă sinucidere, ancheta este în desfășurare, iar contextul amintește de alte cazuri controversate.
„Cauza preliminară a decesului este sinuciderea”, a declarat o sursă citată de agenția TASS.
Citeşte şi: Soarta celor mai vocali critici ai lui Putin: Otrăviri, accidente de avion și căderi de la ferestre
Oligarhul "sinucis", funcție-cheie în industria petrolieră rusă
Badalov avea 62 de ani și ocupa din 2021 funcția de vicepreședinte al Transneft, unde coordona transformarea digitală, tehnologia informației și automatizarea producției.
Transneft este una dintre cele mai strategice companii de stat din Rusia, deținând cea mai mare rețea de conducte petroliere din lume, cu aproximativ 50.000 de kilometri de infrastructură.
Compania este condusă de un consiliu prezidat de Aleksandr Novak, actualul vicepremier al Federației Ruse și apropiat al președintelui Vladimir Putin.
Citește și: Încă un oligarh rus a murit subit. Ar fi fost găsit spânzurat în birou
„Metoda preferată a regimului”. Lista deceselor suspecte printre oligarhi
Moartea lui Badalov nu este un caz izolat. În ultimii ani, mai mulți oficiali și oameni de afaceri ruși cu funcții importante în companii petroliere sau energetice au murit în circumstanțe asemănătoare.
În aprilie 2022, Vladislav Avaev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort alături de soția și fiica sa în apartamentul din Moscova.
Câteva zile mai târziu, în Spania, Serghei Protosenia, fost director la Novatek, a fost găsit decedat împreună cu soția și fiica sa.
În același an, Ravil Maganov, președintele gigantului petrolier Lukoil, a căzut de la etajul unui spital din Moscova, unde era internat.
Toate aceste cazuri au fost clasificate oficial drept sinucideri sau accidente, deși mulți analiști internaționali vorbesc despre un tipar suspect, deseori numit ironic „metoda geamului deschis”.