luni 05 octombrie
EUR 5.3306 USD 4.7569
Abonează-te
Newsweek România

O brutărie cu aproape 50 de ani de istorie a intrat în insolvență. Zeci de angajați riscă să ajungă șomeri

Data publicării: 05.10.2026 • 14:50 Data actualizării: 05.10.2026 • 14:59
Brutărie - Foto: Magnific (rol ilustrativ)
Brutărie - Foto: Magnific (rol ilustrativ)

O brutărie fondată în urmă cu aproape jumătate de secol a ajuns în insolvență după ce costurile au crescut, iar veniturile au fost lovite din mai multe direcții. Zeci de angajați sunt afectați, însă producția și magazinele continuă să funcționeze în timp ce este căutat un investi

O brutărie tradițională din Germania, fondată în 1977 și dezvoltată ulterior într-o rețea regională, încearcă să supraviețuiască după intrarea în insolvență.

Elmshorner Backstuv GmbH, compania care operează brutăria Millahn din Schleswig-Holstein, a intrat la sfârșitul lunii septembrie într-o procedură preliminară de insolvență.

O brutărie cu aproape 50 de ani de istorie a intrat în insolvență. Zeci de angajați riscă să ajungă șomeri

66 de angajați sunt afectați, însă activitatea nu a fost oprită. Producția continuă, magazinele rămân deschise, iar administratorul judiciar încearcă să găsească un investitor care să permită continuarea afacerii și păstrarea locurilor de muncă. Salariile angajaților sunt asigurate pentru perioada septembrie-noiembrie prin mecanismul german pentru insolvență.

Citește și: Val de insolvențe în România. Aproape 4.800 de cazuri. Dezastru în construcții: creștere de 256%

Povestea Millahn a început în 1977, când Horst și Cornelia Millahn au deschis prima brutărie în Elmshorn. Trei ani mai târziu, afacerea și-a mutat sediul și producția în Langelohe 57 și s-a extins treptat în districtul Pinneberg.

Familia fondatoare a ieșit din afacere la sfârșitul anului 2022. Activitatea a fost preluată de Elmshorner Backstuv GmbH, condusă de Holger Thome.

Pe 24 septembrie 2026, compania a solicitat deschiderea procedurii preliminare de insolvență la Tribunalul din Pinneberg. Administratorul provizoriu a decis continuarea activității în perioada în care sunt analizate variantele de salvare a companiei. 

Energie mai scumpă, salarii mai mari și clienți pierduți

Problemele financiare nu ar fi fost provocate de un singur factor.

Creșterea puternică a prețurilor la energie și materii prime a redus marjele brutăriei. În același timp, majorarea salariului minim din Germania a crescut costurile cu personalul.

Compania s-a confruntat și cu un nivel ridicat al concediilor medicale, ceea ce a obligat unele magazine să-și reducă programul și a dus la pierderi suplimentare de venituri.

Presiunea a venit și din partea supermarketurilor și magazinelor de tip discount, ale căror raioane proprii de panificație concurează direct brutăriile tradiționale.

Situația financiară s-a deteriorat suplimentar după pierderea a doi clienți comerciali importanți, potrivit informațiilor prezentate de administratorul provizoriu.

Brutăriile tradiționale, sub presiune

Cazul Millahn nu este singurul din Germania. În 2026, alte afaceri vechi din sector au trecut prin proceduri de insolvență și restructurare.

Brutăria Neff din Karlsruhe, cu o istorie începută în 1904, a intrat în insolvență în februarie, când avea aproximativ 200 de angajați și 19 magazine. Afacerea a fost ulterior salvată printr-o restructurare în familie, însă numai 11 dintre cele 19 filiale au fost păstrate. 

Pentru Millahn, următoarele luni vor fi decisive. Producția și vânzările continuă în perioada procedurii preliminare, în timp ce administratorul caută un investitor care să preia și să stabilizeze afacerea, potrivit Karlsruhe Insider.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră