sâmbătă 03 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

Val de insolvențe în România. Aproape 4.800 de cazuri. Dezastru în construcții: creștere de 256%

Data publicării: 03.10.2026 • 17:00
Angajați - foro: Magnific (rol ilustrativ)
Angajați - foro: Magnific (rol ilustrativ)

Tot mai multe afaceri din România ajung în insolvență. Aproape 4.800 de firme și PFA au intrat în această situație în primele opt luni din 2026, iar creșterile sunt puternice în construcții și comerț. Bucureștiul conduce clasamentul insolvențelor.

Numărul firmelor și persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență continuă să crească în România.

În perioada 1 ianuarie - 31 august 2026 au fost înregistrate 4.782 de insolvențe, cu 4,85% mai multe decât în perioada similară din 2025, când au fost raportate 4.561 de cazuri, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Bucureștiul conduce clasamentul insolvențelor

Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în București: 861 în primele opt luni ale anului, cu 4,11% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025.

Urmează Bihor, cu 363 de cazuri, Cluj - 263, Ilfov - 246 și Timiș - 229.

La polul opus se află Covasna, cu numai 20 de insolvențe, Harghita - 24 și Botoșani - 27.

În august au intrat în insolvență 357 de firme și PFA. Dintre acestea, 57 au fost în București, 44 în Bihor, 29 în Ilfov, iar Cluj și Timiș au înregistrat câte 16 cazuri.

Insolvențele din construcții, creștere de peste 250%

Datele pe domenii de activitate arată creșteri puternice față de aceeași perioadă a anului trecut.

În comerțul cu ridicata și cu amănuntul au fost înregistrate 308 insolvențe, în creștere cu 175% față de primele opt luni din 2025.

În construcții au fost raportate 271 de cazuri, creșterea fiind de 256,58%.

Industria prelucrătoare a înregistrat 167 de insolvențe, cu 138,57% mai multe decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, conform Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră