The New York Times spune că a existat un plan secret denumit "Mariupol". Planul ar fi fost pus la punct în 2016 de oamenii lui Trump, candidat atunci la Casa Albă. Planul urmărea ca Putin să controleze orașul cu același nume, inima industrială a Ucrainei. Asta urma să se facă prin declararea unei republici autonome în estul Ucrainei.
Liderul noii republici urma să fie Viktor Yanukovich. Trocul din spatele planului Mariupol: pace în schimbul unei Ucraine divizate și supuse. Pentru reușita planului Mariupol trebuia însă ca Trump să câștige alegerile. Ceea ce s-a și întâmplat.
În martie 2021, serviciile secrete americane au declasificat un raport potrivit căruia serviciile secrete rusești ar fi folosit diverși americani, printre ei și pe fostul avocat al lui Trump, Rudy Giuliani, să promoveze ideea presupusei corupții a lui Biden în Ucraina.
ARTICOLUL DIN NEW YORK TIMES
„În noaptea de 28 iulie 2016, în timp ce Hillary Clinton accepta nominalizarea democrată la alegerile prezidențiale în Philadelphia, președintele campaniei lui Donald Trump, Paul Manafort, a primit un e-mail urgent de la Moscova. Expeditorul era un prieten și asociat de afaceri pe nume Konstantin Kilimnik. Cetățean rus născut în Ucraina sovietică, Kilimnik conducea biroul din Kiev al firmei de consultanță internațională a lui Manafort, cunoscută pentru faptul că oferea tehnici americane sofisticate de campanie clienților care încercau să își facă de cap în democrațiile fragile din întreaga lume.
Kilimnik nu a spus prea multe, doar că avea nevoie să vorbească în persoană, cât mai curând posibil. Despre ce voia să vorbească era, se pare, prea sensibil chiar și pentru tehnica pe care bărbații o desfășurau cu atâta meticulozitate - aplicații criptate, dosarul de ciorne al unui cont de e-mail comun și, atunci când era necesar, „telefoane-liliac” dedicate (numere private – n.r.). Dar el făcuse o referire codificată – „caviar” - la un fost client important, președintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia în 2014 după ce a prezidat masacrarea a zeci de protestatari prodemocrație. Manafort a răspuns în câteva minute, iar planul a fost stabilit pentru cinci zile mai târziu.
Kilimnik a trecut vama la Aeroportul Kennedy la ora 19:43, cu doar 77 de minute înainte de întâlnirea programată la Grand Havana Room, un loc de întâlnire din lumea lui Trump, situat în vârful 666 Fifth Avenue, turnul de birouri din Manhattan deținut de familia ginerelui lui Trump, Jared Kushner. La scurt timp după ora stabilită, Kilimnik a intrat într-o scenă perfect pusă la punct pentru o dramă caricaturală a unor figuri diabolice - un bar cu trabucuri fumate în întuneric, cu pereți placați cu panouri de mahon și ferestre din podea până în tavan, cu draperii groase de catifea, scaunele sale de club din piele fiind de obicei ocupate de bărbați mari, cu gulere deschise, care sorb scotch și trag din parejos și figurados. Bărbați precum Paul Manafort, cu a sa înclinație pentru dungi. Acolo, cu linia orizontului strălucind prin fumul trabucului, Kilimnik a împărtășit un plan secret a cărui semnificație avea să devină clară abia șase ani mai târziu, când armata rusă invadatoare a Putin pătrundea în Ucraina.
Cunoscut sub numele vag de Planul Mariupol, după numele orașului-port strategic, acesta prevedea crearea unei republici autonome în estul Ucrainei, oferindu-i lui Putin controlul efectiv al centrului industrial al țării, unde „separatiștii” înarmați, finanțați și dirijați de Kremlin duceau un război din umbră de doi ani, soldat cu aproape 10.000 de morți. Liderul noii republici ar fi fost nimeni altul decât Ianukovici. Compromisul: „pace” pentru o Ucraină distrusă și aservită.
Schema era în contradicție cu deceniile de politică americană de promovare a unei Ucraine libere și unite, iar un președinte Clinton ar fi menținut, fără îndoială, sau poate chiar ar fi înăsprit această poziție. Dar Trump sugera deja că va răsturna status quo-ul diplomatic; dacă va fi ales, credea Kilimnik, Trump putea contribui la transformarea Planului Mariupol în realitate. Mai întâi, însă, el ar trebui să câștige, o propunere cel puțin improbabilă. Ceea ce i-a adus pe bărbați la al doilea punct al agendei lor din acea seară - datele sondajelor interne de campanie care trasau o cale spre victorie. Împărtășirea de către Manafort a acestor informații - codul „doar pentru ochi”, care ghida strategia lui Trump - ar fi fost nesemnificativă dacă nu ar fi existat o piesă importantă din biografia lui Kilimnik: el nu era un simplu coleg; era, după cum vor afirma mai târziu oficialii americani, un agent rus.
După ce și-au încheiat afacerile, bărbații au plecat pe drumuri separate pentru a nu fi detectați, deși au continuat să-și trimită mesaje până târziu în noapte, potrivit anchetatorilor federali. În săptămânile care au urmat, agenții de la Moscova și Sankt-Petersburg aveau să-și intensifice campania de hacking și dezinformare pentru a o afecta pe Clinton și pentru a contribui la influența alegerile în avantajul lui Trump, ceea ce avea să formeze nucleul scandalului cunoscut sub numele de Russiagate. Planul Mariupol avea să devină o notă de subsol, aproape uitat. Dar ceea ce planul oferea pe hârtie este, în esență, ceea ce Putin - aflat într-o defensivă periculoasă după o serie de calcule strategice greșite și pierderi tot mai mari pe câmpul de luptă - încearcă acum să obțină, prin referendumuri false și anexări ilegale. Iar Mariupol este prescurtarea pentru ororile războiului său, un oraș ocupat și căzut în ruină după luni de asediu, cu oțelăriile sale uriașe transformate spectre și cu nenumărați cetățeni în gropi comune.
Asaltul lui Putin asupra Ucrainei și atacul său asupra democrației americane au fost tratate până acum în mare parte ca două povești distincte. De-a lungul anilor, amestecul Rusiei în alegeri a fost privit, în esență, ca un capitol închis în istoria politică a Americii - un moment periculos în care un lider străin a căutat să întoarcă Statele Unite împotriva propriilor interese, exploatând și exacerbând diviziunile sale politice.
Cu toate acestea, aceste două narațiuni s-au întâlnit în acea noapte de vară la Grand Havana Room. Iar lecția acelei întâlniri este că aventura americană a lui Putin ar putea fi înțeleasă cel mai bine ca o plată în avans pentru un Graal geopolitic mai aproape de casă: un stat vasal ucrainean. Sub întreaga saga electorală fremăta o altă poveste - despre eforturile Ucrainei de a stabili o democrație modernă și, ca urmare, poziția sa ca zonă fierbinte a noului Război Rece dintre Rusia și Occident, autocrație și democrație. Într-o măsură remarcabilă, lupta îndelungată pentru Ucraina a fost o notă de bas pentru tulburările și scandalurile anilor Trump, din primele zile ale campaniei din 2016 și apoi ale tranziției prezidențiale, prin prima punere sub acuzare a lui Trump și până în ultimele zile ale alegerilor din 2020. Chiar și acum, unele voci influente din politica americană, majoritatea, dar nu în totalitate de dreapta, sugerează ca Ucraina să facă concesii de suveranitate similare cu cele cuprinse în planul lui Kilimnik, pe care liderii națiunii le resping categoric.
Această a doua schiță istorică reiese din examinarea sutelor de pagini de documente produse de investigatori pentru consilierul special Robert S. Mueller al III-lea și pentru Comisia specială de informații a Senatului, condusă de republicani; din transcrierile audierilor de punere sub acuzare și din recenta recoltă de memorii despre Russiagate; și din interviurile cu aproape 50 de persoane din Statele Unite și Ucraina, inclusiv patru conversații de o oră cu Manafort însuși.
Pentru Trump - care astăzi se confruntă cu provocări juridice care implică ascunderea de documente clasificate în Mar-a-Lago, finanțele sale și rolul său în anularea înfrângerii sale electorală din 2020 - investigația privind Rusia a fost păcatul originar, prima dintre numeroasele „vânători de vrăjitoare” motivate politic, de atunci reconvertite în noi arme în arsenalul său expansiv de nemulțumiri. Ancheta privind Rusia și ramificațiile sale nu a dovedit niciodată coordonarea dintre campania Trump și Moscova, deși a documentat numeroase conexiuni. Dar a privi dosarul lăsat în urmă prin lentila pătată de sânge a războiului lui Putin, aflat acum în cea de-a noua lună, înseamnă a descoperi o dâră de semnale subapreciate care telegrafiază profunzimea obsesiei sale ucrainene - și mizele de viață și de moarte pe care chinurile interne ale Americii le reprezintă pentru aproximativ 45 de milioane de oameni aflați la aproape 8.000 de kilometri distanță.
Printre episoadele care ies la iveală, se numără marea întâlnire din Grand Havana Room, alături de efortul persistent și clandestin de a da viață Planului Mariupol. Planul nu a fost nici pe departe singurul efort de a schimba pacea în Ucraina în concesii către Putin; multe obstacole i-au stat în cale. Iar proveniența sa rămâne neclară: făcea parte dintr-un joc pe termen lung al lui Putin sau era o încercare a aliatului său, Ianukovici, de a recupera puterea? Oricum ar fi, procurorii care au descoperit planul aveau să ajungă să îl considere o potențială răsplată pentru amestecul președintelui rus în alegeri.
De asemenea, examinarea aduce în primplan trucurile lui Putin în timp ce acesta și-a continuat misiunea revanșardă de a-și consolida puterea prin restaurarea imperiului rus și slăbirea democrației la nivel global. A urmărit acest obiectiv prin cooptarea vicleană a oligarhilor și a brokerilor de putere din țările aflate în vizorul său, aplicând în același timp tehnici de dezinformare în continuă evoluție pentru a se juca cu temerile și ura popoarelor lor.
Nicio figură din era Trump nu s-a mișcat mai abil în această lume decât Manafort, un agent politic cunoscut pentru faptul că a tratat democrația ca pe-un instrument. Deși insistă că a încercat să stăvilească influența rusă în Ucraina, nu să o încurajeze, el a obținut o mare bogăție punându-și perspicacitatea politică la dispoziția oligarhilor din țară aliniați Kremlinului, ajutând la instalarea unui guvern care să se dovedească docil în fața cerințelor lui Putin. Apoi, a ajutat la alegerea unui președinte american a cărui admirație deschisă pentru omul de la Moscova a încurcat mai mult de o jumătate de secol de promovare a democrației.
În cele din urmă, Putin nu avea să obțină dintr-o președinție Trump ceea ce cumpărase - chiar dacă democrația s-a îndoit, însă nu s-a rupt, atât în Statele Unite, cât și în Ucraina. Dar asta, la fel ca orice altceva, l-a trimis pe liderul rus în marșul său spre război.”
Citește articolul integral AICI
