Nebunie în Maine. Democrații merg pe mâna unui candidat controversat în lupta pentru Senatul SUA
Suntem oficial în sezonul alegerilor primare, iar rezultatele de până acum conturează imaginea unui electorat, în special de partea democrată, care este, pur și simplu, furios.
Nicăieri nu este mai evident acest lucru decât în Maine, unde novicele politic Graham Platner a câștigat fără emoții alegerile primare democrate pentru Senat și o va înfrunta acum pe redutabila, dar vulnerabila Susan Collins, femeia republicană cu cea mai lungă carieră din istoria Senatului. Dacă a existat vreodată un ciclu electoral care să-i amenințe poziția, acesta ar fi. Democrații sunt mobilizați și joacă pentru victorie.
Sau nu? Platner este poate cel mai cunoscut pentru fluxul constant de schelete care îi tot cad din dulap. Acestea nu l-au afectat în rândul alegătorilor din primare. Dar va fi el prea mult pentru alegătorii moderați din Maine-ul rural, care vor decide probabil scrutinul general?
Platner este crescător de stridii și pare să aibă un singur client, restaurantul mamei sale. Fost pușcaș marin, a avut tatuat pe piept un simbol nazist până anul trecut, când l-a acoperit, susținând că nu știa ce înseamnă. Are o lungă urmă scrisă de postări misogine pe Reddit, un scandal de sexting pe care soția lui l-a recunoscut public și mai multe foste iubite care au vorbit despre îngrijorări legate de un comportament „tulburător”, acuzații pe care el le neagă. În paranteză fie spus: aș susține o interdicție generală ca utilizatorii de Reddit să candideze la funcții publice.
Tipul acesta trage după el suficient bagaj cât să umple aeroportul din Bangor, într-o campanie generală care ar putea decide controlul Senatului. I-am scris singurului om din Maine pe care îl cunosc în viața reală, un prieten din facultate, liberal de modă veche, ca să-l întreb dacă toate acestea i-ar afecta votul. Răspunsul lui: „Merg cu Platner până când apare o acuzație credibilă de crimă.”
Asta rezumă destul de bine electoratul democrat în acest moment. Într-o lume sănătoasă la cap, Platner probabil nu ar trebui să fie nici pe departe aproape de Congres. Este un trândav profesionist care trăiește dintr-o pensie de invaliditate, într-o casă cumpărată cu un împrumut de la tatăl său. Pot să cred că nu știa ce înseamnă tatuajul acela SS Totenkopf atunci când și l-a făcut beat, într-o permisie la țărm, în Croația, în 2007. Dar să nu fi avut nicio idee despre semnificația lui până când a decis să candideze pentru Senat? Asta este jignitor.
Dar ceea ce spunea, de fapt, prietenul meu, și ceea ce reflectă starea democraților, era: da, și? Nu dezbatem rectitudinea morală când Donald Trump este președinte.
Alegătorii duri din primare nu mai acceptă sfaturi de la moderați sau republicani despre „eligibilitate” după ce aceștia tocmai au reales un infractor condamnat la Casa Albă din cauza „economiei” sau a oricărui alt motiv. Președintele Comitetului Național Republican, Joe Gruters, a cerut ca fiecare democrat să-l condamne pe Platner sau să fie „complice. Punct.” Îmi pare rău, Joe, nu așa mai funcționează lucrurile. Sunt republicanii de rând complici la fiecare scandal al lui Trump? Democrații nu vor lupta cu o mână legată la spate, așteptând ca din neant să apară candidatul perfect.
Iar această idee a candidatului „perfect”, educat la Ivy League și fabricat de McKinsey, este oricum depășită. Scriitorul Ken Klippenstein îi numește memorabil pe aceștia politicieni „smoothgroin”, oameni care par creați în laborator cu scopul expres de a ocupa, într-o bună zi, o funcție aleasă. Poate că sunt mai „eligibili” în teorie. În mod clar nu asta vor alegătorii acum.
Dar este Platner mai rău decât Tony Gonzales, congresmanul republican care a avut o aventură cu o angajată înainte ca aceasta să moară prin autoimolare? Mai rău decât Jay Jones, democratul candidat la funcția de procuror general al Virginiei, care a dorit moartea copiilor unui adversar republican? Alegătorii au decis că sunt dispuși să încaseze capitalul moral, pentru că înțeleg ceea ce înțelege și Trump: politica este despre putere, punct.
Fetișizarea de către stânga a politicianului „om obișnuit” îmi aduce flashback-uri cu Fetterman. John Fetterman a fost un vas similar: înalt, tatuat, purta hanorace la serviciu, abia capabil să lege o frază coerentă, dar era un tip obișnuit, înțelegeți? Progresiștii și-au pierdut mințile după el. A fost ales în locul lui Conor Lamb, exact tipul „smoothgroin” care, cu toate acestea, câștigase într-un district republican din Pennsylvania.
Dar Fetterman a suferit un AVC pe care și l-a provocat singur ignorând anticoagulantele și apoi a ajuns să voteze ca un republican. Un vlăjgan greoi care nu s-a obosit să-și pună pantaloni și care apoi a aprobat pe bandă rulantă nominalizările lui Trump pentru Cabinet. Progresist, într-adevăr.
Platner îmi dă aceleași vibrații. Lăsând deoparte scheletele din dulap, feriți-vă de candidatul „imperfect” cu un CV subțire, fără acreditări politice și cu obiceiul de o viață de a trăi pe spinarea părinților, în timp ce joacă rolul eroului clasei muncitoare. Eu aș alege oricând un tip „smoothgroin” de la McKinsey. Măcar foamea lor de-o viață pentru funcții înseamnă că își vor face treaba odată ajunși acolo.
Carlo Versano este director pentru politică și cultură la Newsweek. Îi puteți scrie la c.versano@newsweek.com
