sâmbătă 21 februarie
EUR 5.0974 USD 4.3327
Abonează-te
Newsweek România

Mike Huckabee afirmă că Israelul ar avea un drept biblic asupra întregului Orient Mijlociu

Data publicării: 21.02.2026 • 12:00
Mike Huckabee - Foto: Profimedia Images
Mike Huckabee - Foto: Profimedia Images

Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, spune că ar fi „în regulă” dacă Israelul ar prelua tot teritoriul din Orientul Mijlociu. El a susţinut, într-un dialog cu Tucker Carlson că Israelul are un drept biblic de a prelua controlul asupra întregului Orient Mijlociu.

„Ar fi în regulă dacă ar lua tot”, i-a spus Huckabee lui Carlson. Mike Huckabee, numit de administraţia Trump şi fost guvernator al statului Arkansas, a discutat cu Carlson interpretări ale textelor din Vechiul Testament în cadrul mişcării naţionaliste creştine din SUA.

Mike Huckabee afirmă că Israelul ar avea un drept biblic asupra întregului Orient Mijlociu

Carlson - care recent a făcut afirmaţii contestate potrivit cărora ar fi fost reţinut pe aeroportul din Tel Aviv, în Israel -  l-a întrebat pe Huckabee despre un verset biblic în care Dumnezeu îi promite lui Avraam că urmaşii săi vor primi teritoriul „de la râul Egiptului până la fluviul cel mare, Eufratul”.

Carlson a subliniat că această zonă, în geografia modernă, ar include „cam, practic, întregul Orient Mijlociu”.

Citește și SUA, pregătite să atace Iranul în următoarele ore. Trump, cu degetul pe trăgaci

„Levantul… Israel, Iordania, Siria, Liban – ar include şi mari părţi din Arabia Saudită şi Irak”, a spus el.. Huckabee a declarat:

 

„Nu sunt sigur că ar merge chiar atât de departe, dar ar fi o bucată mare de pământ.”

El a continuat: „Israelul este un pământ pe care Dumnezeu l-a dat, prin Avraam, unui popor pe care l-a ales. A fost un popor, un loc şi un scop.”

Întrebat insistent de Carlson dacă Israelul are dreptul la acel teritoriu, Huckabee a răspuns:

„Ar fi în regulă dacă l-ar lua pe tot.” Interviul cu Huckabee a fost realizat în Israel, într-o vizită care a făcut vâlvă după ce Carlson a susţinut că a avut parte de un tratament „bizar” pe aeroportul Ben Gurion.

Citește și Cum ar putea Iranul să riposteze împotriva SUA

Însă oficiali israelieni şi americani au declarat că el a trecut prin proceduri obişnuite de verificare de securitate.

Carlson a pus tot mai des sub semnul întrebării sprijinul SUA pentru Israel, ceea ce l-a mutat din zona centrală către marginea mişcării Make America Great Again (MAGA). Huckabee reprezintă o poziţie conservatoare tradiţională pro-Israel.

După ce Carlson şi-a difuzat afirmaţiile despre presupusul tratament neobişnuit la Tel Aviv, fostul prim-ministru israelian Naftali Bennett a spus că fostul prezentator Fox News este „jalnic”.

„Data viitoare când vorbeşte despre Israel ca şi cum ar fi un expert, amintiţi-vă că tipul acesta este un impostor!”, a scris Bennett miercuri pe platforma X. Huckabee, într-o postare proprie pe X, a declarat:

„TOATĂ LUMEA care intră/iese din Israel (de altfel din orice ţară) are paşapoartele verificate şi i se pun în mod obişnuit întrebări de securitate.”

Autoritatea Aeroportuară din Israel a transmis într-un comunicat publicat miercuri pe X: „Tucker Carlson şi anturajul său nu au fost reţinuţi, întârziaţi sau interogaţi.”, potrivit Digi24

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră