Membri ai regimului Assad, pe lista de restricții a UE. Aduceau „drogul jihadului” și în România

DE Adina Mutăr | 25.04.2023 - 17:11
Droguri din Siria-Foto: Poliția Română
Droguri din Siria-Foto: Poliția Română

Miniștrii de externe ai UE au aprobat adăugarea a 25 de persoane și opt entități la „cadrul măsurilor restrictive ale UE”, inclusiv membri ai familiei Assad, care conduce Siria, majoritatea pentru producerea și traficul de droguri Captagon.

SHARE

Potrivit deciziei, comerțul cu narcotice a creat un „model de afaceri condus de regim, îmbogățind cercul interior al regimului și oferindu-i venituri care contribuie la capacitatea sa de a-și menține politicile de represiune împotriva populației civile”.

Potrivit MAE, ministrul Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu, a participat luni, 24 aprilie, la ședința miniștrilor de externe ai statelor membre UE, Consiliul Afaceri Externe (FAC), care a avut loc la Luxemburg.

Membri ai regimului Assad, pe lista de restricții a UE

Cu această ocazie și-a exprimat un punct de vedere în mai toate temele de discuție de pe agenda de lucru, arătând contribuția României la diverse inițiative comune, mai puțin în „problema” Siriei, care exportă „drogul jihadului” Captagon inclusiv în România.

Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au descoperit cea mai mare cantitate de droguri în valoare de 60.000.000 de euro, în 2020.

Drogurile au ajuns în Portul Constanța cu o navă ce transporta două containere, cu 40 de tone de produse nealimentare, trimise din Portul Latakya, Siria și care ar fi tranzitat Turcia.

Pe noua listă de restricții a UE se află membri ai regimul Assad și apropiați care se ocupă de producția și transportul Captagonului, după cum urmează, potrivit eur-lex.europa.eu:

„Wasim Badia al-Assad, vărul lui Bashar al-Assad, implicat în producția și transportul de Captagon.

Samer Kamal AL-ASSAD operează în contextul comerțului cu stupefiante, în special în producție.

Mudar Rifaat AL-ASSAD, vărul lui Bashar al-Assad, Mohammad SHALISH, legături strânse cu regimul,  este legat de operațiunile de droguri și mai precis de comerțul Captagon din regiunea Lattakia.

Waseem Omar AL-MASALMA, lider al unei miliții afiliate regimului, implicat în comerțul condus de regim cu Captagon din sudul Siriei, în special în Deraa.

Mustafa AL-MASALMAH, conduce o miliție afiliată regimului care raportează direct la filiala de securitate militară a regimului sirian, implicat în traficul de droguri sintetice Captagon.

Amer Tayseer KHITI, om de afaceri de top în imobiliare, construcții și industrie. Are legături strânse cu familia Assad și este implicat în operațiunile de contrabandă Captagon. A cumpărat proprietăți imobiliare pentru a investi în fabrici de ambalare utilizate pentru contrabanda de droguri. 

Abdellatif HAMID, legături strânse cu familia Assad, deține o fabrică în Alep care a fost implicată în producția și traficul Captagon.

Noah ZAITER, asociat cu membrii familiei Assad, implicat în traficul cu Captagon în Liban și Siria.

Taher AL-KAYALI, om de afaceri sirian care deține mai multe companii, inclusiv Neptunus LLC. Prin companiile sale este implicat în producția și traficul Captagon, în special în ceea ce privește transportul din portul Latakia.

Citește și: VIDEO Mercury, „avionul apocalipsei” al SUA, a lansat o rachetă-test nucleară. „Putem lovi oriunde”

Imad Abu ZUREIQ,  membru de frunte al unei miliții afiliate regimului din sud-vestul Siriei, care raportează direct la filiala de securitate militară a regimului sirian. În prezent, implicat în traficul cu Captagon.

Hassan Muhammad DAQQOU, legături strânse cu Divizia a IV a armatei siriene. Daqqou a înființat o rețea largă de trafic de droguri în Liban și Siria și a construit fabrici de producție Captagon aproape de granița sirio-libaneză. 

Citește și: Putin pregătește atacuri asupra Occidentului. Prima țara vizată despre care a și strâns informații

 Jihad BARAKAT, rudă prin căsătorie cu Assad, lider al unei miliții afiliate regimului, cu diferite funcții militare și de informații, Raji FALHOUT, liderul unei miliții asociată cu serviciile de informații militare siriene, Muhammad ABDO ASSAAD, Samer AL-DIBIS, om de afaceri activ în mai multe sectoare ale economiei, în special în industria chimică și în domeniul imobiliar, membru al Consiliului de Administrație al Consiliului de Afaceri Sirio-Chinez.”

Înghețarea fondurile și resursele economice aparținând milițiilor afiliate regimului 

De asemenea, Consiliul European a evaluat că „milițiile afiliate regimului sprijină regimul sirian în politicile sale represive, comit abuzuri ale drepturilor omului și încălcări ale dreptului internațional umanitar în numele regimului sirian și că membrii acestora prezintă un risc serios de a continua astfel de încălcări”.

„În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a companiilor private de securitate care operează în Siria, care acționează ca și companii pentru milițiile afiliate regimului și le sprijină prin activități precum recrutarea de membri.

Prin urmare, Consiliul consideră că sunt necesare măsuri restrictive suplimentare pentru a îngheța toate fondurile și resursele economice aparținând, deținute sau controlate de membrii milițiilor afiliate regimului sirian.”

Cu această actualizarea, Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni de înghețare a activelor și interdicție de călătorie pentru 322 de persoane și interzice serviciile financiare altor 82 de entități.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te