joi 27 august
EUR 5.2588 USD 4.5161
Abonează-te
Newsweek România

Marea Britanie, pregătită de război hibrid cu Rusia. Kremlin, amenințări fără precedent la adresa britanicilor

Data publicării: 27.08.2026 • 18:15 Data actualizării: 27.08.2026 • 18:38
Marea Britanie, pregătită de război hibrid cu Rusia. Kremlin, amenințări fără precedent la adresa britanicilor - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Marea Britanie, pregătită de război hibrid cu Rusia. Kremlin, amenințări fără precedent la adresa britanicilor - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Marea Britanie a dat Ucrainei tehnologia Storm Shadow -  Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Marea Britanie a dat Ucrainei tehnologia Storm Shadow - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

Ministerul Afacerilor Externe rus a declarat că atacurile Ucrainei care utilizează arme britanice pe teritoriul rus ar putea declanșa un răspuns împotriva oricăror baze și echipamente militare britanice „din Ucraina și dincolo de granițele țării”, dar și „personale”.

Ceea ce a stârnit un nou val de amenințări directe din partea Rusiei la adresa Marii Britanii este tehnologia rachetei Storm Shadow dată Ucrainei.

Cu Storm Shadow, Ucraina poate lovi la 250-550 de kilometri pe teritoriul Rusiei.

Premierul britanic Andy Burnham a permis transferul unor informații clasificate necesare Ucrainei pentru dezvoltarea rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune.

Marea Britanie, pregătită de război hibrid cu Rusia. Kremlin, amenințări fără precedent la adresa britanicilor

Declarația purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, despre un posibil răspuns la utilizarea rachetelor britanice Storm Shadow reiterează poziția Moscovei: „atacurile cu arme occidentale nu pot fi considerate acțiuni pentru care regimul de la Kiev este singurul responsabil”.

La acuzațiile aberante ale Rusiei, care primește rachete de la Coreea de Nord, Zaharova a adăugat o amenințare fără precedent, la adresa unor factori de decizie britanici, care vor avea de suferit „personal”.

Marea Britanie a dat Ucrainei tehnologia Storm Shadow -  Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Marea Britanie a dat Ucrainei tehnologia Storm Shadow - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

Presa britanică relatează despre pregătiri accelerate pentru o „criză majoră pe teritoriul său” având în vedere amenințările Rusiei.

Marea Britanie a reprogramat planul de apărare internă, pentru 2030, în loc de 2035

Potrivit The Telegraph, anumite elemente ale Programului de Apărare Internă - un plan care combină măsuri civile și militare în caz de război sau urgență majoră - au fost reprogramate pentru 2030, în loc de 2035.

Londra presupune că Rusia ar putea încerca să atace infrastructura critică a țării în următorii ani.

Citește și: Rusia amenință Marea Britanie pentru dronele date Ucrainei. Premierul Burnham: „Sprijinim 100% Kievul”

Cel mai probabil scenariu al unei confruntări moderne implică atacuri cibernetice, sabotaj, subversiune și interferențe cu energia, apa, comunicațiile și centrele de date. 

Autoritățile britanice numesc aceasta „zona gri” - spațiul dintre pace și războiul deschis.

Un recent atac cibernetic asupra unei mici centrale electrice, care a scos-o din funcțiune timp de patru zile, a demonstrat că această amenințare nu mai pare teoretică.

În 2027, britanicii vor desfășura Operațiunea Albiston Shadow, cel mai mare exercițiu de apărare teritorială din istoria recentă a țării, în cadrul căruia guvernul își va exersa răspunsul la un atac hibrid. 

Citește și: Ucraina negociază cu Paris licența pentru temutele rachete SCALP EG. Fac praf centrele de comandă ale Rusiei

În același timp, Guvernul pregătește o campanie de „reziliență națională”. 

Cetățenii vor fi încurajați să își facă provizii de apă, alimente, lumânări, baterii și un radio acasă, în caz de pene de curent, pene de comunicații sau lipsă de aprovizionare.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră