marți 21 iulie
EUR 5.2384 USD 4.5850
Abonează-te
Newsweek România

Macedonia de Nord: contaminare bacteriană în apa potabilă, mii de oameni au avut nevoie de îngrijiri

Data publicării: 21.07.2026 • 16:40
Femeie cu un pahar de apă - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Femeie cu un pahar de apă - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Macedonia de Nord: contaminare bacteriană în apa potabilă, mii de oameni au avut nevoie de îngrijiri. O contaminare bacteriană puternică se află la originea unei epidemii asociate cu apa potabilă într-un oraș din Macedonia de Nord.

O contaminare bacteriană puternică se află la originea unei epidemii asociate cu apa potabilă într-un oraș din Macedonia de Nord, unde câteva mii de locuitori au primit îngrijiri medicale în urma unor intoxicații, a anunțat marți Parchetul din această țară, informează AFP.

Macedonia de Nord: contaminare bacteriană în apa potabilă, mii de oameni au avut nevoie de îngrijiri

Autoritățile le-au interzis vineri celor aproximativ 32.000 de locuitori din Gostivar, un oraș situat la circa 50 de kilometri sud-vest de capitala Skopje, să utilizeze apa de la robinet, de obicei potabilă, la trei zile după apariția primelor cazuri de intoxicație.

Citește și DSP Bihor: Focarul de Salmonella de la o școală din Oradea nu a fost provocat de alimente

Până în prezent, peste 3.100 de persoane au primit îngrijiri medicale și patru au fost spitalizate, potrivit Ministerului Sănătății.

La originea acestor intoxicații se află decizia companiei publice de aprovizionare cu apă potabilă de a devia apa dintr-un canal municipal, în care sunt deversate ape uzate, spre rețeaua municipală, pentru a crește presiunea din sistemul de distribuție într-o perioadă caracterizată prin consum ridicat și temperaturi ridicate.

Trei persoane - directoarea companiei și doi angajați -, arestate luni, sunt vizate de o anchetă pentru atingeri grave aduse mediului și naturii ce rezultă din acțiuni de poluare a apei potabile, a precizat Parchetul din Macedonia de Nord într-un comunicat.

"Le-au ordonat, pe 25 iunie, angajaților companiei să instaleze trei pompe submersibile într-un canal cu ape de suprafață ce conțineau substanțe nocive" pentru a pompa apa de acolo spre rețeaua de aprovizionare - un protocol care a fost implementat timp de aproximativ 20 de zile, potrivit aceleiași surse.

Rezultatul: nivelul bacteriilor coliforme - indicatori ai contaminării cu materii fecale - a fost de 39 UFC (unități formatoare de colonii) la 100 ml, în condițiile în care prezența acestora nu este permisă deloc în sistemul închis de apă potabilă.

Citește și Escherichia coli și salmonella reprezintă o amenințare: spălați bine spanacul înainte de utilizare

Până la remedierea situației, aproximativ 50.000 de litri de apă îmbuteliată sunt distribuiți în fiecare zi locuitorilor care sunt lipsiți de apa de la robinet, în condițiile unor temperaturi care depășesc pragul de 35 grade C, potrivit Agerpres

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră