La cererea SUA, Pakistanul găzduiește 4.000 de cetățeni afgani și contractori americani

DE Adina Mutăr | 28.08.2021 - 18:19
Pakistanul găzduiește 4.000 de cetățeni afgani și contractori americani/Foto: asia news
Pakistanul găzduiește 4.000 de cetățeni afgani și contractori americani/Foto: asia news

Până la 4.000 de cetățeni afgani, care au sprijinit forțele SUA și aliate în războiul din Afganistan, vor fi aduși la Karachi, înainte de plecarea lor în SUA după o lună.

SHARE

Răspunzând la o întrebare referitoare la mutarea a unor contractori americani și a mii de cetățeni afgani în Pakistan, purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Babar Iftikhar, a spus că astfel de persoane vor rămâne în locuri sigure și nu li se va permite libera circulație.

Administrația din Islamabad a solicitat hotelurilor să acorde prioritate „pasagerilor internaționali”.

Citește și

Atentatele cu bombă din Kabul îi transformă pe talibani în parteneri ai Vestului (Reuters)

Jumătate de milion de refugiați afgani până la finalul anului (estimare ONU)

 

„Cererea este adresată către hoteluri din Islamabad pentru prioritizarea pasagerilor de tranzit internațional pentru care s-au făcut rezervări recent", a scris pe Twitter Muhammed Hamza Shafqaat, comisar adjunct din Islamabad.

Până în prezent, Pakistanul a evacuat peste 5.500 de străini, inclusiv diplomați, oficiali ai organizațiilor internaționale și cetățeni din diferite țări din Kabul după preluarea puterii de către talibani la 15 august.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te