Kremlinul reacționează la amenințarea Poloniei de a doborî avioane rusești: „Nu ies din limite”

Kremlinul a calificat drept „negative” declarațiile Poloniei, care a avertizat că va doborî avioane sau rachete rusești dacă acestea vor încălca spațiul aerian polonez. Oficialii ruși susțin că aparatele lor de zbor „respectă limitele internaționale”.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat marți că Moscova respinge ferm amenințările venite din partea Poloniei.
Kremlinul reacționează la amenințarea Poloniei de a doborî avioane rusești: „Nu ies din limite”
„(Reacția noastră) Este negativă. Noi avem o poziție foarte responsabilă. Cunoașteți declarațiile militarilor noștri conform cărora, în realizarea tuturor zborurilor, avioanele se supun normelor internaționale și în niciun caz nu ies din aceste limite”, a transmis Peskov în cadrul conferinței sale de presă zilnice.
El a adăugat că acuzațiile aduse Rusiei cu privire la încălcarea spațiului aerian al altor state „nu au fost susținute de date fiabile sau de argumente convingătoare”.
Avertismentul dur al Poloniei: „Ați fost avertizați”
Replica Kremlinului vine după ce ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a avertizat la ONU că „Moscova se nu se plângă dacă, pe viitor, Varșovia va doborî un avion sau o rachetă rusească” ce ar pătrunde intenționat sau din eroare pe teritoriul Poloniei. „Ați fost avertizați”, a spus Sikorski.
Citește și: Avertismentul României și al Poloniei pentru Putin: „Avioanele rusești neautorizate vor fi doborâte”
La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a afirmat că Polonia este pregătită „să ia orice decizie” pentru a distruge obiecte considerate o amenințare, inclusiv avioane de vânătoare rusești, însă numai cu sprijinul unanim al aliaților NATO.
Rusia testează reacția NATO
Tensiunile s-au amplificat după ce, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, mai multe drone rusești au pătruns pe teritoriul polonez.
Citește și: Putin va ataca o țară europeană înainte de Crăciun. NATO va doborî dronele și avioanele Rusiei
Ulterior, două avioane de vânătoare rusești au survolat la joasă altitudine platforma petrolieră Petrobaltic din Marea Baltică, deținută de compania poloneză Orlen, încălcând zona de siguranță.
Citește și: Nicuşor Dan a convocat CSAT, după ce Estonia a invocat art. 4 din Tratatul NATO
În aceeași zi, trei MiG-31 rusești au intrat timp de 12 minute în spațiul aerian al Estoniei, incident descris de autoritățile de la Tallinn drept „o provocare fără precedent”.