Kim Jong-un ar putea dori sincer denuclearizarea Coreii de Nord

Oficiali sud coreeni apropiaţi de președintele sud-coreean Moon ştiu că liderul Kim era sub o presiune economică în creştere, dar tot ei cred că acesta era sigur că dotarea nucleară îi pune regimul la adăpost.
La întâlnirea din timpul Jocurilor Olimpice, Moon a vrut să vadă dacă liderul nord coreean are vreo urmă de pragmatism. Guvernul sud coreean a trimis un mesaj către sora lui Kim, Kim Yo Jong, care conducea delegaţia Pyongyang-ului. În schimbul negocierilor privind programul nuclear şi al rachetelor, Seul va elimina toate sancţiunile, va reîncepe programele economice privind turismul şi industria uşoară din nord şi va merge, împreună cu Statele Unite, pe calea unor relaţii normale. Sora lui Kim a răspuns favorabil şi apoi şi-a surprins gazdele cu propunerea din partea lui Kim de a-l întâlni pe Trump. În discuţie urmau să fie programul nuclear şi stabilirea unor relaţii diplomatice între naţiuni care nu semnaseră niciodată un tratat de pace. „Sentimentul nostru“, spune un important diplomat sud coreean, „este că Kim a luat o decizie strategică. În schimbul garanţiilor de securitate, vrea să meargă spre reformă economică şi eventuală prosperitate“.
Citește partea a IV-a din analiza „Arta negocierii”: Kim Jong-un are cerințe minime de la SUA