miercuri 15 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

Joe Biden îl va primi luni pe Stoltenberg pentru a pregăti summitul NATO

Data publicării: 05.06.2021 • 11:16 Data actualizării: 05.06.2021 • 11:17
Joe Biden îl va primi luni pe Stoltenberg pentru a pregăti summitul NATO / bbc
Joe Biden îl va primi luni pe Stoltenberg pentru a pregăti summitul NATO / bbc

Preşedintele american Joe Biden îl va primi luni, 7 iunie, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a pregăti summitul liderilor Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc săptămâna viitoare şi a-şi coordona abordările cu privire la Rusia şi China, transmite sâmbătă

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunţat vineri planurile lui Biden de a-l primi pe Stoltenberg cu numai o săptămână înaintea summitului NATO, prevăzut să se desfăşoare la Bruxelles în data de 14 iunie şi la care va asista şi preşedintele american.

Citește și: Șeful Roskosmos deschide lupta spațială: Americanii au făcut experimente militare pe ISS. Dar și noi

Biden şi Stoltenberg vor discuta despre summit "şi multe teme de pe agenda NATO, inclusiv despre readaptarea securităţii transatlantice pe fondul sfidărilor reprezentate de Rusia şi China", a explicat Psaki în conferinţa de presă zilnică.

Cele două înalte oficialităţi vor aborda şi rolul NATO în faţa "unor ameninţări precum atacurile cibernetice şi schimbările climatice" şi vor discuta şi despre cum să menţină "o împărţire echitabilă a responsabilităţilor între aliaţi".

Întâlnirea cu Stoltenberg se va produce cu două zile înaintea primului turneu internaţional în calitate de preşedinte al lui Biden, care se va deplasa la Cornwall (Regatul Unit), Bruxelles şi Geneva în perioada 9-17 iunie.

Citește și: Bilanțul negru al COVID-19: numărul morților a depășit 3,7 milioane de oameni la nivel global

În Bruxelles, Biden va lua parte la summitul NATO şi la summitul SUA-UE, după participarea la reuniunea G7 din Cornwall şi înainte de deplasarea la Geneva, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin. De altfel, această întâlnire cu Putin va ocupa un punct central al discuţiilor de luni dintre Biden şi Stoltenberg, care a declarat joi că este încrezător că, la întâlnirea de la Geneva, ambii preşedinţi vor discuta despre controlul armamentelor.

Biden intenţionează să abordeze cu Putin şi teme precum Ucraina şi atacurile cibernetice de tip "ransomware" lansate împotriva SUA de grupări criminale provenind din Rusia, a explicat Psaki, care a subliniat vineri că summitul dintre cei doi preşedinţi nu va permite "soluţionarea fiecărei chestiuni sau provocări", însă Biden va fi clar în domenii în care există dezacorduri evidente. "Acest summit nu este o recompensă pentru Putin", a insistat Psaki.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră