Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, îi cere lui Putin să nu se amestece în Belarus

DE Valentin Mirică | Actualizat: 28.08.2020 - 08:34
Jens Stoltenberg Foto: NATO
Jens Stoltenberg Foto: NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat joi un apel către Rusia de a nu „se amesteca” în Belarus, unde are loc o mişcare inedită de contestare după alegerile prezidenţiale din 9 august: „Este foarte clar: noi respectăm integritatea teritorială a Belarusului”.

SHARE

"Nimeni, nici Rusia, nu trebuie să se amestece acolo. Belarus este un stat suveran şi independent”, a transmis Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

„Este foarte clar: noi respectăm integritatea teritorială a Belarusului”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care a avut joi, la Berlin, o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel.

Aceste comentarii intervin după ce, la Moscova, preşedintele rus Putin a anunțat că este pregătit să desfășoare, în cadrul acordurilor de apărare şi de securitate existente, forţe în apropierea ţării vecine Belarus dacă mişcarea de contestare postelectorală de acolo ar urma să degenereze.

De asemenea, liderul de la Kremlin a spus că actuala criză din Belarus este „o problemă a societăţii şi a poporului belaruse”, adăugând că, din punctul său de vedere, Rusia se comportă „într-o manieră mult mai rezervată şi neutră decât multe alte ţări, atât europene cât şi americană”.

În ultimele 17 zile, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta împotriva realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.

Opoziţia belarusă este convinsă că votul a fost fraudat, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar candidatei opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care s-a refugiat în Lituania, doar 10%.

Aleksandr Lukaşenko a acuzat NATO - din care fac parte şi Polonia, Lituania şi Letonia, ţări ce au frontieră cu Belarus - că îşi consolidează forţele în apropierea graniţei cu ţara lui.

Miercuri, Stoltenberg a respins ferm acuzaţiile Minskului, subliniind că orice încercare a Belarusului de a folosi Alianţa Nord-Atlantică drept ţap ispăşitor este „greşită şi nejustificată”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te