Italia redeschide întreprinderile în mai, iar şcolile în septembrie, anunță premierul Giuseppe Conte

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 26.04.2020 - 17:15
Premierul italian Giuseppe Conte

„În acest moment lucrăm în vederea autorizării redeschiderii unei bune părţi a activităţilor, de la industrie la construcţii”, declară şeful Guvernului, precizând că un plan de ieşire din izolare urmează să fie prezentat cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

SHARE

Cea mai îndoliată ţară de pandemia Covid-19 în Europa, Italia a fost prima care a impus o izolare generală a populaţiei, la începutul lui martie, scrie News.ro.

Întreprinderile este necesar să îndeplinească măsuri sanitare stricte înainte de a fi redeschise, în data de 4 mai, avertizează premierul italian Giuseppe Conte, însă unele societăţi considerate ”strategice” - orientate către export - ar putea redeschide încă de săptămâna viitoare, în baza unei autorizări din partea prefecţilor.

Premierul anunţă că Guvernul preconizează o redeschidere a instituţiilor şcolare în septembrie şi subliniază că studii arată că riscul contagiunii rămâne foarte ridicat şi că învăţământul la distanţă funcţionează bine.

Italia a înregistrat 26.384 de morţi şi 195.351 de contaminări de la apariţia primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus în ţară, la 21 februarie, potrivit ultimului bilanţ publicat sâmbătă de Protecţia Civilă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te