Irlanda a extins măsurile de izolare până la 18 mai. Revenirea la normalitate, în cinci etape

DE Octavia Constantinescu | 02.05.2020 - 12:22

Premierul irlandez Leo Varadkar a anunţat, vineri, că măsurile de izolare şi distanţare socială din cauza pandemiei de coronavirus vor fi extinse până la 18 mai, relatează DPA.

SHARE

"Planul nostru este să redeschidem ţara în cinci etape, la distanţă de câte trei săptămâni, începând din 18 mai, iar, dacă lucrurile merg bine, etapa a cincea va începe la 10 august", a declarat Varadkar.

"Putem trece de la o etapă la alta doar dacă virusul este sub control", a adăugat Varadkar, avertizând că "va fi nevoie de timp pentru ca vieţile noastre să revină la normal, la o nouă normalitate".

În prima etapă vor fi permise adunări de câte patru persoane, se vor deschide anumite afaceri şi centre de sport în aer liber.

Premierul a anunţat că şcolile şi universităţile se vor deschide în septembrie şi octombrie.

În Irlanda s-au înregistrat 1.265 de decese, iar 20,800 au fost testate pozitiv, scrie news.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te