Operaţiunea desfăşurată de Comandamentul Carabinierilor în conformitate cu o decizie a Ministerului Sănătăţii a dezvăluit că din cele 375 de morgi şi camere mortuare examinate, în 85 au existat nereguli, ceea ce a dus la aplicarea a 102 sancţiuni penale şi administrative. Totodată, au fost denunţate 23 de persoane şi 78 de autorităţi administrative, inclusiv directori de centre medicale şi de spitale, precum şi proprietari ai unor case funerare private.
Citește și: Musta îl contrazice pe virusologul Ebola: Singura metodă să ții sub control o pandemie, vaccinarea
Printre neregulile constatate figurează ''nerespectarea măsurilor de prevenire şi atenuare a efectelor epidemice şi de siguranţă în muncă, din cauza lipsei de curăţenie şi de dezinfectare a instalaţiilor, lipsa unor circuite separate pentru transportul cadavrelor şi lipsa de pregătire a operatorilor cu privire la riscul expunerii la agenţi biologici'', au explicat carabinierii într-un comunicat.
Autoritățile italiene anunță că au depistat adeverinţe de înhumare false
Majoritatea neregulilor, 68 în total, s-au detectat ''în sălile folosite pentru cadavre şi în locurile unde membrii familiilor îşi puteau lua rămas bun, aflate în condiţii sanitare şi de structură proaste, cu urme de ghips, pete de umezeală şi mucegai, gresie spartă, mobilier vechi şi ruginit''.
Citește și: Pașaportul european de vaccinare: ce face și ce nu face certificatul verde digital
''În situaţii de-a dreptul grave, au fost descoperite sicrie abandonate pentru multă vreme în aşteptarea înmormântării sau incinerării, certificate false de înhumare a unor rămăşiţe ce fuseseră exhumate anterior, sicrie din care se scurgeau lichide, precum şi pete de sânge'', se menţionează în comunicatul citat.
Au fost descoperite sicrie abandonate pentru multă vreme
Carabinierii au mai anunţat că au început demersurile pentru închiderea activităţii unui sector al morgii care deserveşte cimitirul din Cisterna di Latina (centru), din cauza neregulilor grave în ceea ce priveşte igiena, şi a unei case funerare din provincia Lecce (sud), care opera în condiţii de incompatibilitate comercială, potrivit Agerpres.