joi 16 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei: Rusia încearcă „să înghită” Belarusul

Data publicării: 14.06.2021 • 15:58 Data actualizării: 14.06.2021 • 16:10
Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei: Rusia încearcă „să înghită” Belarusul. / Foto: click.md
Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei: Rusia încearcă „să înghită” Belarusul. / Foto: click.md

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat luni înaintea summitului liderilor NATO de la Bruxelles că Rusia încearcă "să înghită" Belarusul şi că Organizaţia trebuie să fie unită în demersul de descurajare a Moscovei, transmite Reuters.

"Belarusul îşi pierde ultimele elemente ale independenţei, iar aceste tendinţe sunt foarte periculoase", a declarat preşedintele Nauseda, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

"Mă aştept ca preşedintele (american Joe) Biden să trimită un mesaj foarte clar despre hotărârea şi unitatea NATO şi să reacţioneze cu mesaje foarte clare la ceea ce se întâmplă", a afirmat şeful statului lituanian, care a adăugat că Alianţa Nord-Atlantică nu va avea relaţii mai strânse cu Rusia câtă vreme Moscova nu-şi schimbă abordarea.

Citește și: Poziție fermă a NATO: China prezintă „provocări sistemice” la adresa ordinii mondiale

Provocările reprezentate de Rusia şi China, principalele teme ale Summit-ului NATO de la Bruxelles

Liderii ţărilor NATO vor discuta la summitul de la Bruxelles subiecte precum provocările reprezentate de Rusia şi China, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, subliniind necesitatea de a răspunde campaniilor de dezinformare ale Moscovei, transmite Reuters.

La sosirea la summit, Merkel a spus că liderii vor discuta de asemenea despre modalităţile prin care ar putea lucra cu Georgia şi Ucraina, două ţări care caută legături mai strânse cu NATO ca un bastion împotriva ameninţării venite din partea vecinei lor Rusia.

Citește și: Premierul ceh, după ce PE a cerut oprirea plăților către firmele sale: Kovesi e un „bici”

"Problemele de pe agenda de astăzi ne preocupă pe toţi. În primul rând provocarea cu care ne confruntăm: Rusia, dar şi regiunea indo-pacifică cu China în măsură din ce în ce mai mare", a spus ea.

"Provocările hibride devin din ce în ce mai importante: atacurile cibernetice şi în special în legătură cu Rusia, campaniile de dezinformare", a adăugat Merkel.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră