Sauropodul din Jurasic e animalul cu cel mai lung gât cunoscut vreodată. Până acum, se ştia că girafa, cu un gât lung de 2-3 metri e animalul cu cel mai lung gât
Gargantuan. Scheletul dinozaurului cu cel mai lung gât
Un dinozaur care a cutreierat prin Asia de Est, cu mai bine de 160 de milioane de ani în urmă, este considerat candidatul la titlul de animalul cu cel mai lung gât, cunoscut vreodată.
O nouă analiză a oaselor de la gâtul și craniul fiarei a dezvăluit că dinozaurul, cunoscut sub numele de Mamenchisaurus sinocanadorum, avea un gât de 15 metri lungime, ori o lungime și jumătate mai mare ca un autobuz cu etaj, conform The Guardian.
Citeşte şi: Rușii, supărați că doar în SUA se găsesc urme și oase de dinozauri. Au găsit trei explicații
Rămășițele fosilizate ale creaturii au fost recuperate în 1987, din roci vechi de 162 de milioane de ani, din regiunea autonomă uigură Xinjiang, din nord-vestul Chinei, dar întreaga lungime a gâtului animalului a fost reevaluată recent, de oamenii de știință.
Dinozaurul a fost unul dintre marile sauropode ierbivore, care au ajuns până la 50 de metri, de la bot până la coadă, și cântărea mai mult de 70 de tone.
În ciuda faptului că din fiară au rămas doar câteva oase, cercetătorii au reușit să estimeze lungimea gâtului ei comparând rămășițele cu fosile complete aparținând unor dinozauri strâns înrudiți.
Citeşte şi: FOTO Cum arătau dinozaurii ce au trăit pe teritoriul României pe când Hațegul era o insulă tropicală
„Mamenchisaurus sinocanadorum ar putea fi sauropodul cu cel mai lung gât, descoperit până acum, dar șansele sunt că au existat sauropode mai mari și mai lungi, care rătăceau prin natură, în jurasicul târziu a ceea ce este acum China”, a spus Andrew Moore, paleontolog la Universitatea Stony Brook, din New York.
Există animale mai mari
„Dacă nu suntem dispuși să credem că s-a întâmplat să descoperim cel mai mare sauropod individual care a existat vreodată, presupunerea noastră implicită ar trebui să fie întotdeauna că au existat animale mai mari, în acel timp.
Nu putem decât să sperăm că unii dintre acești titani s-au fosilizat și abia așteaptă să fie descoperiți de paleontologi.”
Un gât lung a fost una dintre caracteristicile fundamentale ale corpului, care le-a permis sauropodelor să atingă proporții gigantice.
Tone de hrană
Gâtul lung le-a permis acestor animale imense să pășuneze pe suprafețe vaste de vegetație, în timp ce stăteau într-un singur loc, ceea ce înseamnă că puteau lua tone de hrană, fără a consuma multă energie.
A avea un gât lung ar fi ajutat de asemenea animalele să îşi scadă temperatura corpului, prin mărirea suprafeței acestuia, un truc pe care elefanții îl practică, cu urechile lor mari.
Stilul de viață al sauropodelor a avut un succes impresionant, evoluând la începutul istoriei dinozaurilor și ținând până în ultimele zile ale domniei lor, în timpul evenimentului de extincție în masă, declanșat de impactul planetei cu un asteroid, acum 66 de milioane de ani. Singurii dinozauri care au supraviețuit sunt strămoșii păsărilor moderne.
Oasele goale pe dinăuntru, combinate cu tije solide
Modul în care sauropodele au evoluat cu gâturile lor atât de lungi și corpurile mari, fără să se prăbușească sub propria lor greutate, a nedumerit oamenii de știință, de când au fost recuperate primele fosile ale animalelor.
Dar scanările cu raze X ale fosilelor Mamenchisaurus arată că vertebrele erau ușoare și goale, spațiile aeriene reprezentând două treimi până la trei sferturi din volumul lor.
Caracteristici scheletice similare sunt observate la păsări, care reduc la minimum greutatea, pentru a zbura. La sauropode, astfel de schelete ușoare ar fi predispuse la fracturi, dar animalul avea coaste de gât asemănătoare cu tijele – prelungiri osoase ale vertebrelor – care întăreau gâtul și îi îmbunătățeau stabilitatea.