duminică 12 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

Francezii, cei mai refractari din lume la ideea vaccinării împotriva COVID-19

Data publicării: 29.12.2020 • 18:42 Data actualizării: 29.12.2020 • 18:49
Foto: Facebook Pfizer
Foto: Facebook Pfizer

Doar patru francezi din zece vor să se vaccineze împotriva COVID-19, potrivit unui sondaj difuzat marţi şi care plasează Franţa pe primul loc printre ţărilor refractare, devansând Rusia şi Africa de Sud.

Franţa, unde campania de vaccinare tocmai a început, 40% dintre persoanele intervievate ar accepta să se vaccineze împotriva COVID-19, potrivit acestui studiu al Ipsos Global Advisor, în parteneriat cu Forumul Economic Mondial. Procentul este mult mai mic în raport cu sondajul lor precedent publicat în octombrie, când 54% dintre francezi erau dispuşi să se vaccineze, şi mai ales în raport cu sondajul din august, când 59% de francezi doreau să se vaccineze.

Franţa nu este singura ţară în care intenţia populaţiei de a se vaccina este relativ scăzută. Astfel, potrivit sondajului Ipsos Global Advisor, doar 43% dintre ruşi sunt gata să se vaccineze şi doar 53% dintre sud-africani. Urmează Japonia (60%), Italia şi Spania (62%), apoi Germania (65%).

La polul opus, China se află în fruntea ţărilor unde persoanele intervievate sunt cel mai dispuse să se vaccineze (80%), devansând Brazilia (78%) şi Regatul Unit (77%), aceasta din urmă începându-şi campania de vaccinare pe 8 decembrie.

SUA, unde a demarat o imensă campanie de vaccinare, sunt singura ţară unde intenţia de vaccinare este în creştere: 69% în prezent, comparativ cu 64% în octombrie.

În ţările participante la sondaj, motivul principal al refractarilor este frica faţă de efectele secundare (80% în Coreea de Sud, 76% în Japonia şi 72% în Franţa). Dubiile asupra eficienţei constituie a doua cauză în numeroase ţări.

Vine apoi opoziţia generală faţă de vaccinuri, pe care o manifestă circa un sfert din populaţia intervievată în Rusia (26%) şi în Africa de Sud (23%), însă mai puţin de 10% în Coreea de Sud (7%), Japonia (8%) şi China (9%). În Franţa, 14% dintre persoanele intervievate s-au declarat anti-vaccinuri în general.

Sondajul a fost realizat în 15 ţări pe o platformă online a Ipsos Global Advisor, în perioada 17-20 decembrie, pe un eşantion de 13.542 de adulţi, cu vârste între 18 şi 74 de ani.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră