Kim Jong Un și-a scos pentru prima dată un copil în public, la testul unei rachete balistice, gest care poate fi interpretat drept mesajul transmis de dictatorul nord-coreean cu privire la persoana care îi va urma la conducerea țării.
Citește și: UE acuză Ungaria de șantaj: Se opune unui ajutor pentru Ucraina ca să-și deblocheze banii europeni
Coreea de Nord a testat vineri o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Hwasong-17, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat KCNA. Cea mai mare surpriză, însă, a fost prezenţa fiicei lui Kim, a cărei existenţă nu fusese niciodată confirmată public până acum.
Kim Jong Un ar avea cel puțin trei copii
KCNA nu a dat numele fetiţei, care pare să aibă în jur de 12 ani şi apare în fotografii într-o geacă albă ţinându-se de mână cu tatăl ei în timp ce privesc uriaşa rachetă.
Citește și: Doi ruși și un ucrainean separatist, condamnați pe viață: Au doborât un avion cu 298 oameni la bord
Liderul nord-coreean ar avea cel puţin trei copii, două fete şi un băiat, dar nu există informaţii oficiale în acest sens. Unii observatori cred că unul dintre aceşti copii a apărut în imagini la o sărbătoare naţională din septembrie.
În 2013, fosta vedetă americană de baschet Dennis Rodman a declarat că liderul nord-corean avea o fiică „bebeluşă” pe nume Ju Ae. Dennis Rodman a fost la Phenian în acel an şi a declarat ziarului „The Guardian” că a petrecut timp cu Kim şi familia sa şi a ţinut copilul în braţe.
Se estimează că Ju Ae ar avea acum în jur de 12-13 ani, ceea ce înseamnă că în aproximativ patru-cinci ani se va pregăti pentru a merge la universitate sau pentru a intra în serviciul militar.
Citește și: VIDEO Echipa de fotbal a Poloniei, escortată de armată cu avioane F16 în Qatar: Măsuri „de război”
„Acest lucru ar indica faptul că ea va fi educată şi pregătită pentru a intra în conducere - ar putea fi pregătirea pentru ca ea să îşi asume poziţia de lider central sau ar putea deveni un consilier şi un jucător din culise, precum mătuşa ei”, spune un expert occidental citat de Reuters.
Succesiune ereditară ajunsă la a patra generație
Coreea de Nord nu a anunţat niciodată cine îi va urma lui Kim la conducere în caz că păţeşte ceva şi cum se cunosc puţine detalii despre copiii săi, deocamdată prea mici, analiştii au speculat că sora sa şi alte persoane loiale din anturajul său ar putea forma o regenţă până când un succesor va fi suficient de mare pentru a prelua conducerea.
Apariţia fiicei liderului la acest eveniment ar putea sugera o succesiune ereditară ajunsă la a patra generaţie, iar prezenţa ei în public este de fapt un mesaj pentru elitele nord-coreene că trebuie să se pregătească pentru această eventualitate, crede expertul citat de Reuters.
Potrivit fotografiilor difuzate de KCNA, şi soţia lui Kim, Ri Sol Ju, a avut, de asemenea, o apariţie rară la lansarea de vineri a rachetei intercontentale. Şi asta ar transmite un mesaj, potrivit experţilor.
Imaginea este concepută pentru a atenua tensiunile, pentru a contracara alte mesaje agresive (precum testele) sau pentru a arăta coeziunea familiei Kim în vremuri grele. Este, de asemenea, o consolidare a poziţiei lui Kim Jong Un de lider suprem, potrivit stirileprotv.ro.