Redăm analiză integrală publicată pe pagina sa de Facebook:
„Declarația făcută de numărul 5 în ierarhia de putere civilă americană și șeful civil al Pentagonului (care are un buget anual de aproape patru ori mai mare decât întregul buget de stat al Federației Ruse) este o poziționare explicită a Statelor Unite pe poziții de forță militară, împotriva Rusiei, prin care americanii anunță că sancțiunile militare la adresa rușilor lui Putin vizează explicit slăbirea puterii militare rusești, în capabilitățile ei ofensive.
Adică, după acest război, care oricum va fi câștigat de Ucraina, în teatrul de pe teritoriul său, Rusia nu va mai fi capabilă să asambleze o forță militară de valoarea celei pregătite pentru invazia Ucrainei, nu va mai putea să o disloce pe teritoriul său, în amenințarea niciunui vecin și nici nu o va putea susține financiar și material, pe nicio durată, în viitorul previzibil.
Ceea ce înseamnă pentru Rusia că Federația lor devine deja vulnerabilă la orice amenințare militară.
Hari- Bucur Marcu, Foto: Facebook
Sau, altfel spus, Putin a reușit deja contra-performanța să slăbească Rusia în singura categorie de putere cu care mai era capabilă să dialogheze de la egal la egal cu puternicii adevărați ai Lumii.
Să ne uităm la harta cu vecinii Rusiei.
Vedem că, la est, Rusia se învecinează cu Japonia, cu care are o problemă teritorială nesoluționată de 77 de ani încoace, din cauza Rusiei, care a jucat cartea militară împotriva unei Japonia demilitarizată. Doar că Japonia este în curs de remilitarizare, nu împotriva Rusiei, dar asta nu mai contează acum. Deci, degradarea puterii militare rusești slăbește decisiv argumentul său în disputa teritorială cu japonezii.
Vedem apoi că, la sud, Rusia se învecinează cu China (Mongolia nu se pune, din motive evidente). China care este singura mare putere mondială cu apetență de extindere teritorială pe bază de argument militar. O face în sud, deocamdată, dar asta nu înseamnă că nu ar putea China să se orienteze și spre nordul său, dacă vecinul de acolo este slăbit militar. Nici nu ar fi nevoie să inițieze China vreo operație militară. Este suficient să amenințe și cu siguranță va avea succes, în condițiile slăbiciunilor militare rusești.
Și mai vedem pe hartă că Rusia se învecinează la vestul său cu Europa. Adică, cu o grupare de state cu care nu ar fi avea dispute teritoriale de niciun fel, de la semnarea Actului final de la Helsinki încoace, adică de 47 de ani.
În plus, statele europene nu au dezvoltat vreo putere militară care să amenințe în vreun fel Rusia sau oricare alt locuitor al Lumii. Din contră. Europa este intenționat slabă ca putere militară, atât nominală (în număr de divizii) cât și ca unitate de voință, de conducere și de control al unei forțe militare europene, cu vocație ofensivă.
Europa contează pentru pacea sa pe Statele Unite ale Americii. Iar Statele Unite nu au dislocate în Europa decât forțe defensive, care includ și instalațiile scutului anti-rachetă.
Probabil că acesta a fost și calculul matematic pe care și-a bazat Putin planurile expansioniste spre vest. Începând cu Belarus și apoi cu Ucraina.
Sau invers, că Belarus s-a predat fără luptă. Așa cum a făcut-o și Kazahstan, care a primit cu brațele deschise forțele „de menținere a păcii” rusești, chiar dacă doar temporar, în ianuarie anul acesta.
În tot cazul, ce spune Austin este că Rusia nu va mai avea cu ce să își satisfacă vreo ambiție de expansiune teritorială. Ceea ce presupune cu necesitate că nu va mai avea capabilități de dislocare la distanță a forțelor sale, în nicio direcție, chiar dacă o face pe teritoriul său federal imens.
Și mai e ceva. În inventarul „lucrurilor de felul celor pe care Rusia le-a făcut invadând Ucraina” se află și capabilitățile rușilor de a lovi la distanță considerabilă, cu rachete.
Nu cred că americanul a făcut vreo aluzie la o eventuală lovire a surselor acelor rachete, de pe teritoriul Rusiei. Mai degrabă s-a referit la faptul că Rusia își va epuiza stocurile de asemenea mijloace de lovire la distanță mare, dar nu va mai avea posibilitatea să completeze stocurile consumate, cel puțin nu imediat, astfel încât să conteze pe ele, în eventualitatea unei amenințări reale și nu închipuite, cum a fost cea imaginată de Putin că ar veni dinspre NATO.
Deci, consecințele declarației explicite a secretarului Apărării al Statelor Unite sunt evident strategice. Ele ar trebui cântărite rațional la Kremlin și ar trebui să ducă la o schimbare de paradigmă în modul în care Putin alege să își apere de-adevăratelea națiunea.
Doar că asta presupune renunțarea la orgolii și la complicități de om cu gândire măruntă, care l-au caracterizat pe Putin până acum, dacă rușii chiar vor să mai conteze în Lume, vreodată.”
