Doi oficiali din orașul chinez Xi'an au fost demiși din cauza focarului de Covid

DE Edi Neagu | 03.01.2022 - 09:16
Numărul de infectări crește în China. FOTO: Facebook
Numărul de infectări crește în China. FOTO: Facebook

Conducătorii de la Beijing i-au sancționat pe oficiali pentru că nu au reușit să controleze epidemia.

SHARE

Doi înalţi responsabili au fost destituiţi duminică de autorităţile oraşului chinez Xi'an (nord), unde numărul de cazuri de coronavirus este în scădere după 12 zile de lockdown, potrivit cifrelor oficiale publicate luni, informează AFP.

Duminică seara, autorităţile locale au anunţat că doi înalţi responsabili ai Partidului Comunist din districtul Yanta au fost demişi din funcţia lor în vederea "întăririi activităţii de prevenţie şi de control asupra epidemiei" în regiune, potrivit mass-media oficiale locale.

Citește și: Mii de comune inutile și falite

Luna trecută, mai multe zeci de înalţi funcţionari au fost deja sancţionaţi pentru "rigoare insuficientă în prevenţia şi controlul epidemiei".

Luni, Xi'an a anunţat 90 de cazuri de coronavirus, comparativ cu 122 cu o zi înainte, ceea ce a majorat la 1.600 numărul de contaminări din acest oraş, începând din 9 decembrie.

"Am lansat un atac general", a declarat Liu Guozhong, responsabil al provinciei, adăugând că este necesar ca societatea să se debaraseze cât mai repede de coronavirus.

Citește și: VIDEO Bătaie în trafic pe DN1, în mijlocul aglomerației de mașini de pe Valea Prahovei

Xi'an, celebru pentru armata sa de teracotă, este noul centru al pandemiei în China, ceea ce a determinat autorităţile să impună un lockdown pentru cei 13 milioane de locuitori ai oraşului şi să întreprindă ample operaţiuni de depistare.

China urmează o strategie de "zero COVID", cu restricţii foarte severe la frontiere şi lockdown-uri ţintite imediat ce apar cazurile, însă această abordare nu împiedică apariţia de focare locale.

Locuitori din Xi'an au povestit în ultimele zile că se confruntă cu dificultăţi în a găsi produse alimentare, chiar dacă autorităţile chineze insistă asupra faptului că ele fac tot posibilul pentru a garanta aprovizionarea.

Cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, China a înregistrat în ultimele zile cel mai mare număr de contaminări din martie 2020, chiar dacă numărul de cazuri rămâne scăzut în comparaţie cu alte ţări ale lumii, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te