Acestea sunt primele rezultate publicate de Ministerul Sănătăţii israelian după vaccinarea a circa trei milioane de persone cu prima doză de vaccin Pfizer/BioNtech, dintre care aproape două milioane au primit şi rapelul.
Institutul Matei Balș are centrale proprii pentru încălzire, dar nu sunt puse în funcțiune
Cei mai mulţi israelieni au fost vaccinaţi cu Pfizer/BioNtech, numai un procent redus primind vaccinul Moderna. De asemenea, toate persoanele instituţionalizate şi personalul centrelor de îngrijire unde se află acestea, în total circa 160.000 de persoane, au primit deja ambele doze de vaccin.
Conform estimării autorităţilor israeliene, eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNtech este de circa 92%, dar numai peste câteva săptămâni acest procent va putea fi comparat cu procentul de 95% eficacitate dat de producător după trecerea a 28 de zile de la administrarea celei de-a doua doze.
''Dacă vom termina vaccinarea (în Israel) într-o lună şi jumătate şi vom obţine imunitatea colectivă, cred că acesta va fi un impuls important pentru Europa şi îi va accelera campaniile de vaccinare'', a mai spus Nachman Ash.
Unii specialişti sunt însă mai precauţi, cum este Nadav Davidovici, directorul Şcolii de Sănătate Publică a Universităţii Ben Gurion şi consilier al guvernului israelian pentru gestionarea răspunsului la pandemie. ''Sunt date preliminare şi trebuie să le aşteptăm pe cele definitive, să analizăm bine metodologia şi să luăm în considerare mai mulţi factori'', a indicat acesta. El a cerut de asemenea precauţie în difuzarea informaţiilor, în urma polemicii declanşate în Israel după apariţia unor date privind eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNtech numai după prima doză, informaţii ulterior dezminţite.
Toţi specialiştii israelieni consultaţi sunt de acord asupra a două lucruri, şi anume că efectele adverse ale vaccinului Pfizer/BioNtech sunt practic nesemnificative şi că informaţiile disponibile până în prezent sunt insuficiente pentru a putea trage concluzii despre efectul vaccinului asupra transmisibilităţii virusului.
Pe de altă parte, guvernul israelian a anunţat duminică seară prelungirea măsurilor de lockdown cu încă cel puţin cinci zile.