Într-una din fotografii, Katie Hill, 32 ani, este goală, având în zona pubiană un tatuaj cu Crucea de fier nazistă, în timp ce fuma un bong, pe 9/11 în 2017, înainte ca marijuana să fie legalizată pentru consum recreativ în California.
În altă fotografie, Katie sărută o tânără din staff-ul ei, pe care Daily Mail o identifică drept Morgan Desjardins din Santa Clarita, California.
Morgan, 22 de ani, a început o relație în trei cu Hill și soțul ei, Kenny Heslep, la scurt timp după ce a început să lucreze pentru democrată, în 2017. Desjardins a fost angajată după ce a absolvit UC Davis, unde a studiat Științele Biologice.
Textele și fotografiile dintre Hill, Heslep și Desjardins dezvăluie că relația lor în trei a fost pasională, dar s-a încheiat când democrata a plecat la Washington, ca reprezentant de California, hotărâtă să se dedice unei cariere politice, fără să aibă nevoie de „povești riscante”.
Surse apropiate de Hill și postări online dezvăluie că aceasta nu a fost prima dată când ea și soțul ei au avut aventuri de tip „menage a trois”.
Un fost chiriaș al cuplului la ferma Santa Clarita a spus că cei doi au avut o „relație sexuală” cu o tânără de 21 de ani în 2010, în același an în care s-au căsătorit. Acesta a declarat că i-a surprins pe cei trei împreună de mai multe ori și n-avea nicio îndoială că între ei exista o relație de natură sexuală.
Soțul, Heslep, a înaintat divorț anul acesta, acuzându-și soția, pe Facebook, că ar fi avut o aventură cu directorul său de finanțe de campanie, Graham Kelly. Heslep putea admite ca soția lui să aibă o relație cu o femeie, dar nu cu un bărbat, acesta fiind motiv de divorț.
Într-o scrisoare adresată californienilor, pe care îi reprezintă, Katie Hill a recunoscut relația cu asistenta ei, dar nu a numit-o Desjardins.
Ea a subliniat că a avut o „relație necorespunzătoare” cu o angajată a campaniei, pentru care și-a cerut scuze, dar a precizat că a fost înainte de a intra în Congres.
Și a negat că tatuajul din zona pubiană reprezintă un simbol nazist.
Comitetul de Etică al Casei Reprezentanților a anunțat miercuri că investighează relația lui Hill cu Desjardins, care ar putea încălca regulile Congresului.
„Afirmațiile că aș fi avut o relație cu domnul Kelly sunt absolut false”, a declarat Hill pentru Politico.
„Trec printr-un divorț cu un soț abuziv, care pare hotărât să mă umilească. Sunt dezgustată de faptul că adversarii mei vor căuta să exploateze o asemenea chestiune privată pentru câștig politic”, a scris democrata, care a amenințat publicația Daily Mail că o va acționa în judecată, inclusiv pe persoana care a dat fotografiile.
„Distribuirea fotografiilor intime cu intenția de a fi publicate este o infracțiune, iar făptuitorul ar trebui să fie pedepsit în toată regula legii. Am sesizat Poliția, care cercetează acest fapt”, a declarat Hill într-o conferință de presă în fața Capitoliului.