joi 09 octombrie
EUR 5.0953 USD 4.3848
Abonează-te
Newsweek România

Crăciun în pandemie: peste 1,7 milioane de oameni infectați cu COVID au murit

Data publicării: 25.12.2020 • 18:01 Data actualizării: 25.12.2020 • 18:01
Imagine de Crăciun din SUA. Sursa: Washington Post
Imagine de Crăciun din SUA. Sursa: Washington Post

Crăciunul din 2020 are loc printre restricții și vaccinări, în vreme ce coronavirusul a omorât peste 1,7 milioane de oameni în întreaga lume, relatează agenția France Presse.

Papa Francisc, liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume, a oficiat slujba din noaptea Crăciunului în uriaşa Bazilică Sfântul Petru în prezenţa a cel puţin 200 de credincioşi care au purtat măşti de protecţie.

Mii de şoferi europeni de TIR au petrecut noaptea Crăciunului în condiţii sumare, blocaţi în zona portului Dover, în Regatul Unit, care iese încet din izolarea antrenată de apariţia pe teritoriul britanic a unei noi tulpini a noului coronavirus SARS-CoV-2 mai contagioasă, scrie AFP, conform news.ro.

Depistarea noii tulpini SARS-Cov-2 a determinat, începând de duminică, 50 de ţări să-şi suspende sau restrângă legăturile aeriene cu Regatul Unit.

Toţi călătorii zborurilor care provin din Regatul Unit sunt obligaţi - începând de luni - să prezinte un test negativ de covid-19, cu cel puţin 72 de ore înainte de ajungă în Statele Unite.

Franţa urmează să înceapă duminică - după Statele Unite, Marea Britanie şi mai recent Elveţia - o campanie de vaccinare împotriva covid-19.

Vaccinarea „va începe cu un număr mic de aziluri pentru persoane în vârstă şi se va largi treptat la întreaga Franţă, în ianuarie”, a anunţat Guvernul.

Cel puțin 1,74 milioane de oameni din întreaga lume, infectați cu coronavirus, au murit, arată un bilanț făcut de AFP de Crăciun.

Peste 79,3 milioane de contaminări cu coronavirus au fost înregstrate în mod oficial, dintre care peste 25 de milioane numai în Europa, cea mai afectată zonă din lume.

Statele Unite rămân cea mai îndoliată ţară din lume, cu 329.106 de morţi, urmate de Brazilia (189.982), India (147.092), Mexic (121.172) şi Italia (70.900).

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră