luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

COVID-19. Peste 80 de pacienţi francezi, transportaţi la spitale din Luxemburg, Germania şi Elveţia

Data publicării: 29.03.2020 • 17:10 Data actualizării: 29.03.2020 • 17:10

Un avion A400M al Forţelor armate germane a aterizat duminică la ora locală 12:20 (10:20 GMT) pe aeroportul din Strasbourg (estul Franţei) pentru a prelua şi a transporta doi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus către un spital din Ulm (sud-vestul Germaniei), transmite AFP.

Avionul urma decoleze de la Strasbourg cu destinaţia Stuttgart, de unde cei doi pacienţi sunt transportaţi la spitalul militar din Ulm, mai arată sursa citată, conform Agerpres.

Această operaţiune a fost anunţată de secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin.

Potrivit acesteia, 80 de pacienţi francezi vor fi transportaţi la spitale din Luxemburg, Germania şi Elveţia.

Pe de altă parte, duminică a fost lansată în Franţa cea mai importantă operaţiune de evacuare a unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Astfel, 36 de pacienţi au fost transportaţi simultan cu două trenuri de mare viteză ''medicalizate'' care au plecat din gările Mulhouse şi Nancy (estul Franţei) către oraşe din vestul ţării.

În estul Franţei se află spitalizate 3.777 de persoane cu COVID-19, iar în această zonă s-au înregistrat 757 dintre cele 2.314 de decese cauzate la nivel naţional de noul coronavirus până sâmbătă seara.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră