Inițiativa, descrisă drept un „proiect fanion al cooperării NATO - UE”, vine într-un context de securitate globală tot mai complex și vizează îmbunătățirea conectivității și capacității de răspuns rapid în regiunea Mării Negre.
Coaliția România, Turcia și Bulgaria crează un coridor militar de mobilitate NATO în Mărea Neagră
Conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), acest demers este esențial pentru eforturile NATO de a întări securitatea în zona strategică a Mării Negre.
„Mobilitatea militară este crucială pentru a asigura atât desfășurarea fără întreruperi a misiunilor noastre, cât și menținerea stabilității și securității în regiune.
Cooperarea dintre România, Bulgaria și Turcia demonstrează angajamentul nostru de a susține apărarea colectivă și de a contribui la securitatea globală”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
Un coridor militar pentru mobilitate sporită în Europa de Sud-Est
Inițiativa are ca obiectiv principal crearea unei rețele coordonate de rute de aprovizionare care să permită transportul rapid și sigur al trupelor, echipamentelor și materialelor militare între România, Bulgaria și Turcia.
Citește și: Zelenski: „Ori ne alăturăm NATO, ori vom avea arme nucleare”. Prima, gata în câteva săptămâni?
Aceasta va simplifica și armoniza procesele logistice necesare pentru desfășurarea eficientă a forțelor armate, o nevoie urgentă într-un context regional marcat de tensiuni geopolitice.
NATO continuă să își consolideze capacitatea de descurajare și de răspuns rapid în fața amenințărilor de securitate din regiune.
Citește și: VIDEO Ministerul Apărării plătește instruirea piloților ucraineni de F-16 să lupte contra Rusiei
Îmbunătățirea infrastructurii logistice și optimizarea coridoarelor de mobilitate sunt măsuri esențiale pentru asigurarea unui lanț de aprovizionare rezilient și a unei dislocări rapide a forțelor aliate, punctează MApN.
„Mobilitatea militară este un proiect fanion al cooperării NATO - UE și un element esențial pentru o postură de descurajare și apărare credibilă în regiunea Mării Negre”, a declarat ministrul Tîlvăr.