Ciolacu caută soluții pentru 790 de pelerini români blocați în Israel. Aeroporturile sunt închise

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă, că aproape 800 de români, pelerini, sunt în prezent în Israel. El a subliniat că sunt căutate variante pentru ca aceştia să ajungă acasă în siguranţă, în contextul în care aeroporturile din Israel sunt în acest moment închise.
Sunt 790 de pelerini români în acest moment în Israel, spune premierul Marcel Ciolacu. Alături de ministrul de Externe, acesta caută soluții să-i aducă acasă.
790 de pelerini blocați în Israel
„Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităților române.
Citește și: Alertă de război. Israelul a început pregătirile pentru lovirea unităților nucleare ale Iranului
Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „Vom vedea evoluează lucrurile”.
Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.
„Printre cei 790 de români este și domnul președinte Mînzînă (Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș - n.r.) în Israel. Sunt vreo şapte localităţi unde forţele Hamas au înaintat, vom vedea dinamica în perioada următoare”, a spus Ciolacu.
Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.
Înainte de aceasta, liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat declanşarea unei operaţiuni - "Potopul Al-Aqsa" - împotriva Israelului, lansând sute de rachete dinspre Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian.
Citește și: Războiul secret al Israelului. Armata așteaptă ordin să atace unitățile nucleare ale Iranului