Poliţia londoneză a confirmat pentru AFP, fără a confirma numele cântăreţului, că a arestat "un bărbat de 36 de ani (...) într-un hotel din Manchester, joi 15 mai, la puţin timp după ora 02:00 (01:00 GMT), sub suspiciunea de agresiune şi vătămare corporală gravă".
Arestarea "este legată de un incident petrecut la 19 februarie 2023 într-un local din Hanover Square", o locaţie din cartierul select Mayfair din Londra, conform poliţiei britanice.
Chris Brown, fostul prieten al Rihannei, a fost arestat la Manchester după ce a fost violent
Abe Diaw susţine că Brown i-a aruncat cu o sticlă în cap şi apoi l-a lovit în timp ce se afla la pământ.
Cântăreţul, care şi-a început cariera în anii 2000 şi a vândut zeci de milioane de discuri în întreaga lume, se afla la acea vreme în turneu în Marea Britanie.
Citeşte şi: Codul Rutier, ultimele modificări. Ce se întâmplă dacă nu procedezi corect? Amenda e 3.000 de lei
El urmează să înceapă un nou turneu mondial luna viitoare, cu aproximativ zece concerte planificate în iunie şi iulie în Regatul Unit.
Chris Brown s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de violenţă în trecut, fiind chiar găsit vinovat că a bătut-o pe iubita sa de atunci, Rihanna, înainte de Premiile Grammy din 2009, condiţii în care supervedeta pop a ratat prezenţa la gala anuală a industriei muzicale.
La începutul anului 2025, el a intentat un proces împotriva Warner Bros. Discovery şi a altor companii care se află în spatele unui documentar intitulat "Chris Brown: O istorie a violenţei", care a fost difuzat în octombrie 2024 pe canalul Investigation Discovery. Solistul R&B pretinde despăgubiri de 500 de milioane de dolari.
Citeşte şi: Care este distanța maximă la care poți opri mașina față de trecerea de pietoni? Cod rutier schimbat