Reuniunea, care s-a desfăşurat marţi, a avut ca teme de discuţie „prosperitatea comună” şi „prevenirea riscurilor financiare” în societate.
În textul elaborat de Comitet, se menţionează „nevoia de a reglementa veniturile mult prea mari şi de a încuraja persoanele fizice şi companiile să dea mai mult înapoi societăţii”.
Documentul mai face apel la „consolidarea sistemului de asistenţă medicală şi de pensii” şi la „sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”, scrie Agerpres.
Citește și: Vicepreședintele afgan și fiul unui comandant militar au adunat forțele anti-talibane lângă Kabul
Cu toate că Beijingul a anunţat în februarie eradicarea sărăciei extreme din ţară, „dezvoltarea inegală şi aspiraţiile oamenilor la o viaţă mai bună” continuă să fie oficial principala contradicţie cu care se confruntă China, notează EFE.
Potrivit unui studiu publicat de mass media locală China News Service, cele trei sectoare cu cele mai mari salarii medii din China în 2020 au fost, în această ordine, sectorul informatic şi de software, sectorul financiar şi cercetarea ştiinţifică.
Citește și: Apartament cu două camere la Mamaia, 1.000 €/noapte. Cinci camere în Dubai, 500 € și o stea în plus
Autorităţile chineze au intensificat în ultimul timp supravegherea şi reglementarea primului din cele trei sectoare amintite, din care fac parte marile companii tehnologice, invocând presupuse practici de monopol şi atingeri aduse securităţii naţionale şi legilor de protecţie a datelor.