Ceremonii la Moscova de Ziua Victoriei. Putin le spune participanţilor că specialiştii ruşi creează arme unice
Parada din 2026 de la Moscova se desfăşoară într-un format redus. Convoiul de vehicule militare nu vor participa la eveniment din cauza situaţiei operaţionale. Putin le-a transmis participanților că specialiştii ruşi creează arme unice, de ultimă generaţie
Înainte de începerea paradei, liderul de la Kremlin a ţinut un discurs în care a felicitat poporul rus cu ocazia sărbătorii, a amintit de faptele eroice ale strămoşilor şi a declarat un moment de reculegere în memoria celor căzuţi.
Vladimir Putin a anunțat că oamenii de ştiinţă şi inginerii ruşi creează modele de armament avansate şi unice şi demarează producţia lor în serie.
Ceremonii la Moscova de Ziua Victoriei. Putin le spune participanţilor că specialiştii ruşi creează arme unice
„Alături de soldaţii ruşi se află muncitori şi proiectanţi, ingineri, oameni de ştiinţă, inventatori. Aceştia continuă tradiţiile predecesorilor lor. Bazându-se pe experienţa de luptă modernă, creează modele de armament avansate şi unice. Dezvoltă producţia lor în serie”, a subliniat liderul de la Kremlin în discursul său, scrie news.ro.
Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, a spus că evenimentul din acest an nu este o aniversare. „Aniversarea a fost anul trecut şi a fost o paradă la scară largă”, a arătat el. „De data aceasta, va fi o paradă oarecum redusă.
Desigur, este redusă din cauza situaţiei actuale. Desigur, cel mai important lucru este siguranţa, siguranţa oamenilor, siguranţa locuitorilor oraşului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Citește și: Kremlinul afirmă că Vladimir Putin este pregătit să negocieze cu toată lumea, inclusiv cu europenii
Potrivit Reuters, Rusia organizează sâmbătă cea mai restrânsă paradă de Ziua Victoriei din ultimii ani, din cauza ameninţării unui atac din partea Ucrainei, unde victoria forţelor Moscovei s-a dovedit a fi greu de atins după mai bine de patru ani de la începutul celui mai sângeros conflict european de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Cu doar 21 de ani în urmă, Putin stătea lângă preşedintele american George W. Bush la parada de la Moscova, alături de Jacques Chirac din Franţa şi de preşedintele chinez Hu Jintao. Anul acesta, vor participa preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, regele Sultan Ibrahim din Malaezia şi preşedintele Laosului, Thongloun Sisoulith.
Parada din 9 mai de pe Piaţa Roşie marchează cea mai venerată sărbătoare naţională a Rusiei – un moment de celebrare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste şi de omagiere a celor 27 de milioane de cetăţeni sovietici, inclusiv mulţi din Ucraina, care au pierit.
Cândva o ocazie pentru a etala vasta armată a Rusiei, inclusiv rachetele balistice intercontinentale cu capacitate nucleară, parada din acest an nu va avea tancuri sau alte echipamente militare rulând pe pietrele din Piaţa Roşie.
Soldaţii vor mărşălui şi vor aclama în continuare în umbra Mausoleului lui Vladimir Lenin, avioanele de vânătoare vor zbura deasupra turnurilor Kremlinului, iar preşedintele Vladimir Putin va depune flori la mormântul Soldatului Necunoscut.
„În general, totul este ca de obicei, cu excepţia demonstraţiei de echipament militar”, a declarat reporterilor consilierul de la Kremlin, Iuri Uşakov.
După ce Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiilor unilaterale pe care le-au declarat fiecare în ultimele zile, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat un armistiţiu de trei zile, de sâmbătă până luni, care a fost susţinut de Kremlin şi de Kiev. Cele două părţi au convenit, de asemenea, să facă schimb de 1.000 de prizonieri.
„Aş vrea să văd că se opreşte. Rusia-Ucraina – este cel mai grav lucru din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti de la al Doilea Război Mondial încoace. Douăzeci şi cinci de mii de tineri soldaţi în fiecare lună. E o nebunie”, a declarat Trump reporterilor la Washington. El a adăugat că „ar dori să vadă o prelungire semnificativă” a armistiţiului.
Rusia, care a invadat Ucraina în 2022, a avertizat că orice încercare a Kievului de a perturba evenimentul de sâmbătă ar duce la un atac masiv cu rachete asupra capitalei ucrainene. Moscova le-a spus diplomaţilor străini că ar trebui să-şi evacueze personalul din Kiev în cazul unui astfel de atac.
Citește și: Zelenski „autorizează” prin decret parada lui Putin și a pus coordonatele Pieței Roșii. Reacția Kremlinului