Rudelor celor 14 marinari li s-a spus că aceștia s-au aflat într-o misiune de luptă. Un ofițer de rang înalt, vorbind la înmormântare, a declarat următoarele, citat de platforma rusească Open Media:
„Astăzi vedem echipajul unei nave de cercetare la mare adâncime, care a murit în timpul unei misiuni de luptă în apele reci ale Mării Barents. 14 morți, 14 vieți. Cu prețul vieții lor, ei au salvat viața camarazilor, au salvat nava, nu au permis o catastrofă planetară”.
Cei 14 au fost îngropați în cimitirul Serafimov în St. Petersburg, lângă monumentul celor 118 marinari morți în tragedia de pe submarinul nuclear Kursk (anul 2000).
Conform unei confirmări a Ministerului rus al Apărării, cinci marinari au supraviețuit catastrofei.
Agenția locală de știri Severpost scria săptămâna trecută că submarinul Losharik AS-12 era transportat de submarinul nuclear Podmoskovie când a ieșit din Marea Barents la gura golfului Kola. Citând un pescar anonim, publicația a susținut că submarinul călătorea repede spre bază, dar fără semne evidente de primejdie.
O ipoteză, publicată de agenția de știri Debka, este că submarinul rusesc ultresecret se afla în misiune de luptă împotriva unei ținte americane top secret. „Catastrofa planetară” evitată ar putea fi, în acest caz, faptul că nu a izbucnit un război nuclear în urma acestei misiuni.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat la începutul acestei săptămâni că reactorul nuclear de la bordul submarinului era „operațional”, după ce echipajul luase „măsurile necesare de protecție”.
Locul exact unde se afla și cauza care a dus la „incendiu” - o explozie sau un atac – nu s-a dezvăluit și nici nu va fi, dat fiind că sunt „informații secrete de importanță deosebită” deținute doar de comandantul suprem, Vladimir Putin.
Într-o convorbire telefonică pe care premierul israelian a avut-o luni cu președintele Vladimir Putin, referitor la probleme legate de Iran și Siria, Benjamin Netanyahu și-a exprimat condoleanțele pentru moartea celor 14 membri ai Marinei ruse în ceea ce a fost descris ca „un accident submarin în Marea Barents”.
Sunt singurele condolențe prezentate de agențiile de știri rusești în legătură cu tragedia submarinului Losharik AS-12.