Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC

DE Adelina Sahlean | 21.10.2019 - 16:59
Liviu Pop, pădurarul ucis în Maramureș/Foto: Diig4

Cazul lui Liviu Pop, pădurarul din Maramureș ucis săptămâna trecută, a ajuns în presa internațională. BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, relatează, plecând de la acest caz, despre faptul că șase pădurari au fost uciși în ultimii doi ani.

SHARE

Trupul pădurarului maramureșean a fost descoperit într-o râpă, miercuri seară, împușcat și cu numeroase urme de agresiune pe trup. După mai bine de o săptămână, hoții de lemne sunt de negăsit. BBC precizează că Liviu Pop a răspuns unui pont care făcea referire la o tăiere ilegală în pădurea pe care o păzea.

El este al doilea silvicultor ucis în România în mai puțin de o lună. „Cele două crime au ridicat problema siguranței pentru cei al căror scop este să protejeze pădurile acestei țări din partea de est a UE. (...) Există o teamă considerabilă cu privire la nivelul de violență pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l facă pentru a defrișa pădurile”, subliniază jurnaliștii britanici, arătând că aceste lemne pot ajunge oriunde în Europa, ca mobilier, hârtie sau materiale de construcții.

Jurnaliștii de la Londra îl descriu pe Liviu Pop ca fiind tatăl a trei copii, iar în articol este citat și procurorul Bogdan Gabor, care declară că în acest moment nu sunt suspecți în acest caz de crimă. Acesta mai spune că este posibil ca hoții de lemne să-l fi împușcat pe pădurar cu propria lui armă.

BBC amintește și de cazul pădurarului Răducu Gorcioaia, care a fost găsit mort în mașina lui, la jumătatea lunii septembrie, în apropiere de Pașcani, județul Iași. El ar fi fost lovit cu un topor în cap, iar anchetatorii au trei suspecți în acest caz, dintre care doi sunt minori.

Jurnalistul BBC Stephen McGrath a stat de vorbă și cu Gabriel Păun, președintele organizației Agent Green.

„Mafia pădurii a încercat să mă ucidă și pe mine de câteva ori. (...) În urmă cu patru ani investigam în apropiere de Parcul Național Retezat când mai mulți hoți de lemne m-au atacat și au încercat să mă ucidă. Mi-au rupt mai multe coaste, mi-au spart capul și mi-au rupt o mână până am reușit să scap”, povestește Gabriel Păun.

În acest caz există mai mulți suspecți, însă ancheta decurge greu și încă nu au fost persoane condamnate, mai precizează jurnalistul britanic. „În tot acest timp ei sunt liberi, mă tem pentru viața mea”, a mai spus activistul.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.