Boris Johnson, vizat de un nou val de critici din partea fostului consilier Dominic Cummings

DE Daniel Toșa | 20.07.2021 - 13:37
Boris Johnson, vizat de un nou val de critici din partea fostului consilier Dominic Cummings/FOTO: Facebook/borisjohnson

Premierul britanic Boris Johnson a fost vizat de un nou şir de critici din partea fostului său consilier Dominic Cummings, care a susţinut că şeful executivului a avut rezerve în a impune un al doilea lockdown pe considerentul că mor de coronavirus doar cei peste 80 de ani.

SHARE

Cummings, care a plecat de la Downing Street toamna trecută în urma unor dispute interne, iar ulterior şi-a atacat fostul şef pe blog, pe Twitter şi într-o audiere în parlament, în primăvară, l-a criticat din nou pe Johnson într-un interviu lung acordat BBC, difuzat marţi seara, scrie Agerpres.

Acesta afirmă între altele că Boris Johnson s-a opus iniţial, toamna trecută, instituirii unui nou lockdown, aşa cum cereau oamenii de ştiinţă şi opoziţia laburistă, deoarece era de părere că aceste măsuri de închidere „nu funcţionează", "toţi cei care mor sunt în principal peste 80 de ani şi nu putem ucide economia pentru că mor oameni de peste 80 de ani".

Citește și: Elev de 8,59 la clasă, nota 2 la examenul de Evaluare. Diferențe și de 5 puncte în toate județele

Cummings a citat mesaje ale lui Johnson de pe WhatsApp în care acesta notează că vârsta medie a victimelor Covid, de "82-81 de ani pentru bărbaţi şi 85 pentru femei , „este peste speranţa de viaţă".

În cele din urmă, premierul a ordonat totuşi un al doilea lockdown, în noiembrie, iar apoi un al treilea în ianuarie. Luni, majoritatea restricţiilor au fost ridicate, inclusiv purtarea măştii.

Citește și: Mihai Gâdea, patriot și mândru că e român, își dă fata, Maisha Karina, la o facultate din Olanda

Cummings a mai afirmat că premierul Johnson a vrut pe 18 martie 2020 - cu cinci zile înainte de primul lockdown - să o viziteze pe regina Elisabeta a II-a, aşa cum făcea în fiecare an, cu toate că guvernul recomanda de atunci evitarea contactelor cu persoanele în vârstă.

Consilierul premierului a explicat că Johnson a renunţat la vizită după ce i-a atras atenţia că există riscul să fie purtător de coronavirus, să i-l transmită reginei şi aceasta să moară.

Downing Street a dezminţit pe lângă BBC existenţa acestei scene şi a subliniat că „de la începutul pandemiei premierul a luat măsurile necesare pentru a proteja vieţi", „bazându-se pe cele mai bune sfaturi ştiinţifice".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te