„Acesta este o înțelegere care e o veste bună pentru poporul american”, le-a spus Biden reporterilor de la Casa Albă, după o discuţie telefonică avută cu McCarthy, pentru a pune la punct ultimele retușuri ale unui acord provizoriu încheiat sâmbătă seara.
Biden: Acordul pe plafonul datoriei, gata
„{acest acord} Înlătură amenințarea unui default catastrofal și ne protejează redresarea economică istorică, obținută cu greu”, a spus Biden.
Acordul, dacă va fi aprobat, va stopa Guvernul SUA să nu își plătească datoria și vine după săptămâni de negocieri intense între Biden și republicanii din Camera Reprezentanţilor.
Actul încă trebuie să treacă printr-un Congres divizat, înainte de 5 iunie, când Trezoreria SUA spune că va rămâne fără bani, pentru a-și acoperi toate obligațiile.
Citeşte şi: Republicanii din Camera Reprezentanţilor împing discuțiile privind plafonul datoriei la limită
„Îndemn cu tărie ambele camere să adopte acest acord”, a spus Biden, adăugând că se așteaptă ca McCarthy să aibă voturile necesare pentru ca acordul să treacă, conform Reuters.
Acordul a atras criticile, din partea republicanilor din facţiunea dură trumpistă, și a democraților progresiști, dar Biden și McCarthy se bazează pe obținerea de suficiente voturi din ambele părți.
McCarthy a prezis mai devreme că va avea sprijinul majorității colegilor săi republicani, iar liderul democraților din Camera Parlamentului, Hakeem Jeffries, a spus că se așteaptă la sprijinul democraților.
Citeşte şi: Statele Unite ale Americii ar putea intra în faliment, dacă nu se ridică plafonul datoriei publice
Acordul ar suspenda limita datoriei până la 1 ianuarie 2025, va limita cheltuielile pentru bugetele pe anii 2024 și 2025, va recupera fondurile neutilizate COVID, va accelera procesul de autorizare pentru unele proiecte energetice și va include cerințe suplimentare de muncă, pentru programele de ajutor alimentar, pentru americanii săraci.
Proiectul de lege de 99 de pagini ar autoriza mai mult de 886 de miliarde de dolari, pentru cheltuieli de securitate, în anul fiscal 2024, și peste 703 de miliarde de dolari, în cheltuieli non-securitate, pentru același an, fără a include unele ajustări.
De asemenea, ar autoriza o creștere cu 1% a cheltuielilor de securitate, în anul fiscal 2025.