FOTO Banzai! Japonia are un nou împărat, al 126-lea, Naruhito

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.10.2019 - 11:14

Marți, a avut loc ceremonia de întronare a împăratului Japoniei, Naruhito, al 126-lea monarh al Ţării Sorelui Răsare.

SHARE

La ceremonie au participat peste 2.000 de oaspeți, înalți demnitari și membri ai familiilor regale din peste 180 de țări, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis.

 

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost prezenți la ceremonia de întronare

Naruhito și-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai, după ce tatăl său, Akihito, a devenit primul monarh japonez care a abdicat, din cauza temerilor că vârsta înaintată, 85 de ani, ar putea să nu îi permită îndeplinirea sarcinilor oficiale.

Ceremonia „Sokui no Rei” de marți a fost un ritual mai elaborat la palatul regal în care Naruhito și-a anunțat oficial schimbarea statutului.

Demnitarii își oferă omagiile noului împărat

Ceremonia a avut loc în Sala Pinului a Palatului Imperial, o ceremonie solemnă și plină de tradiții seculare, în timpul căreia Naruhito a fost îmbrăcat cu o robă specială, iar împărăteasa Masako a purtat un kimono tradițional multicolor, cu 12 straturi, cântărind 15 kilograme.

După ce împăratul Naruhito și-a proclamat oficial ascensiunea la Tronul Crizantemei, ceremonia s-a încheiat cu premierul Shinzo Abe care a rostit cuvântul „Banzai” („10.000 de ani de viață” sau „Trăiască Împăratul”) de trei ori.


Împăratului și împărătesei li se atribuie fiecăruia câte un tron enorm, format dintr-un scaun relativ mic, așezat în interiorul unui baldachin elaborat deasupra unei platforme bogat ornamentate.

Tronul de opt tone al împăratului este numit „Takamikura”, în timp ce „scaunul august” al împărătesei este cunoscut sub numele de „Michodai”.

Structurile sunt confecționate din lemn de chiparos lacuit și au fost dezasamblate pentru transportul din capitala antică Kyoto la Tokyo pentru ceremonie.

Împăratul Naruhito și împărăteasa Masako (centru stânga și dreapta) stau în capul sălii de banchet alături de Sultanul Brunei (extrema stângă) și regele Karl XVI Gustaf al Suediei (extrema dreaptă)

Ceremonia presupune și misterii, înmânarea „comorilor sacre”. Mitologia japoneză spune că acestea au aparținut zeiței soarelui Amaterasu în urmă cu două milenii.

Comorile sunt „Yata no Kagami”, o oglindă, „Kusanagi no Tsurugi”, o sabie și „Yasakani no Magatama”, o bijuterie despre care nu se știe nimic.

Posesiunea celor „trei comori sacre” este considerată o dovadă crucială a legitimității unui împărat, dar nu există fotografii cu acestea și nici măcar împăratul nu le poate vedea, nu sunt scoase la ceremonii.

Comorile sacre au fost înmânate noului împărat în ceremonia inițială de întronare care a avut loc la 1 mai, fiind învelite în mătase.

Demnitarii japonezi și reprezentanții guvernului își ridică brațele, cu un salut banzai, în timpul ceremoniei de întronizare la Palatul Imperial
 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te