Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,37 %
Marcel Ciolacu 19,85 %
97,49 %
Elena Lasconi 18,52 %
George Simion 14,03 %
Click aici pentru rezultate complete

Alegeri prezidențiale în Franța: Le Pen s-a apropiat periculos de Macron. Absenții vor face jocurile

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.04.2022 - 12:57
Marine Le Pen va încerca să-l învingă pe Emanuel MAcron. Acum cinci ani a eșuat
Marine Le Pen va încerca să-l învingă pe Emanuel MAcron. Acum cinci ani a eșuat

Cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța se restrânge și mai mult, deoarece ultimul sondaj relevă un val de sprijin pentru candidatul de extremă dreapta Marine Le Pen în rândul tinerilor alegători, în timp ce Macron luptă pentru a rămâne la putere, scrie „Daily Mail”.

SHARE

Sondajul șoc YouGov sugerează că 56% dintre alegătorii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani o vor susține pe Marine Le Pen. Candidatul de extremă dreapta a câștigat popularitate datorită mesajelor sale referitoare la puterea de cumpărare a francezilor. Ea are, de asemenea, opinii puternice despre imigrație, identitatea națională franceză și Islam.

Alte sondaje preconizează că Le Pen va lua 47% din voturi, față de 53% de voturi ale lui Macron – o diferență mult mult mai mică decât acum cinci ani.

Luna trecută, Macron părea aproape sigur că va deveni primul lider francez care va fi reales, de la Jacques Chirac încoace, în 2002. Diferența în sondaje s-a micșorat drastic în ultimele două săptămâni – o evoluție pe care Macron a pus-o pe seama războiului din Ucraina.

Experții susțin că o victorie pentru Le Pen ar fi o victorie pentru forțele nativismului și populismului de dreapta din Franța și ar trimite o undă de șoc politic în Europa și pe piețele financiare globale. Dacă va fi reales, Macron va avea un mandat de cinci ani pentru a-și impune viziunea de reformă, care include reducerea vârstei de pensionare, în ciuda protestelor sindicaliste. De asemenea, el va căuta să-și consolideze poziția de numărul unu incontestabil în Europa după plecarea cancelarului german Angela Merkel.

Analiştii se întreabă dacă Macron se va bucura în turul doi de acelaşi sprijin din partea unei ample coaliţii anti-extrema dreaptă, un „front republican” care l-a ajutat să câştige în 2017 şi i-a permis lui Jacques Chirac să-l demoleze pe tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie, în 2002.

Cea mai recentă predicție sugerează că Macron va câștiga astăzi, în primul tur de scrutin, 27% din voturi, iar Le Pen va obține 22%.

Candidați

Alți candidați cu priză la alegători, în special în rândul alegătorilor mai tineri, sunt politicianul de extremă dreaptă Éric Zemmour și Jean-Luc Mélenchon, de stânga. Candidatul Verzilor Yannick Jadot, al Republicanilor, Valerie Pecresse, și socialista Anne Hidalgo sunt siguri că nu vor accede în turul doi. Fostul expert TV de extremă- dreapta Eric Zemmour a reintrat în campanie anul trecut, dar a pierdut teren, iar analiştii spun că el a ajutat-o pe Le Pen să pară mai moderată.

Macron a cerut o „mobilizare” a susținătorilor săi și a spus că Brexitul demonstrează că Le Pen ar putea câștiga cu opiniile ei de extremă-dreaptă. El a făcut, de asemenea, apel la alegătorii mai tineri, cu tendințe progresiste, în ultimul său interviu programat înainte de primul tur. „Când vine vorba de corectarea inegalităților sociale de la rădăcina lor, am început munca, dar suntem foarte departe de a fi reușit”, a declarat el pentru publicația de știri online „Brut” într-un interviu lung. El a promis și că va face mai mult pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

O tânără de 25 de ani, care a distribuit pliante cu Le Pen, a spus că ideologiile ei naționaliste i-au atras pe tinerii înstrăinați. „Generația noastră a cunoscut tot felul de probleme. Întotdeauna am văzut război la televizor”, a declarat David Quentin pentru Telegraph. „Întotdeauna am cunoscut criza economică și terorismul, problemele de mediu. Întotdeauna le-am simțit ca pe sfârșitul lumii pentru noi. Ne-am pierdut punctul de referință, ca țară”, a adăugat el.

Dar acest sprijin pentru Le Pen s-ar putea să nu conducă la o victorie, deoarece un record de 31% dintre alegători s-ar putea abține de la vot. Alegătorii tineri sunt cei mai predispuși să se îndepărteze de urne, simțind o ruptură între ei și candidați.

Mélenchon, favoritul stângii printre votul tinerilor, a fost descris drept răspunsul țării la Jeremy Corbyn. Părerile sale au provocat un răspuns mixt în rândul tinerilor. Un stagiar în vârstă de 25 de ani a declarat „Daily Mail” că „extrema dreaptă și candidatul ei îngrozitor” sunt neatrăgătoare. „A merge la vot ar însemna să-mi pun încrederea într-un sistem despre care știu că nu-mi poate satisface alegerile, așa că nu sunt foarte interesat de el”, a spus Étienne Sellier.

Cei mai mulți alegători care au anunțat că vor participa duminică la vot sunt persoane în vârstă și cu un nivel de trai mai ridicat. Este foarte probabil ca ei să-l susțină pe Macron.

Absenteism

„Există o incertitudine înaintea primului tur”, a spus politologul francez Pascal Perrineau, subliniind că un număr fără precedent de alegători erau încă indeciși, s-au răzgândit în timpul campaniei sau vor absenta de la vot.

Analiştii se tem că recordul de absenteism din 2002, de 28,4% în primul tur, riscă să fie doborât. Procentul de 22,2% absenți din 2017 aproape sigur va fi depăşit. Aproximativ 48,7 milioane de alegători sunt înregistrați în Franța pentru a vota la aceste alegeri.

„Am trăit o campanie ciudată care a fost în contradicție cu ceea ce am trăit la alegerile prezidențiale trecute”, a declarat Frederic Dabi, directorul institutului de votare Ifop.

Votul se închide la ora 20.00, iar rezultatele finale sunt așteptate la primele ore ale dimineții. Numărătoare parțialaă de duminică seara va oferi un indiciu despre rezultate.

Teritoriile franceze de peste mări au început să voteze mai devreme, începând cu micuța insulă Saint Pierre și Miquelon din largul coastei Canadei, ai cărei alegători au votat sâmbătă de la ora 10:00.

Teritoriile din Caraibe au urmat câteva ore mai târziu, alegătorii insulelor din Pacific au votat de la ora 18.00 și apoi, în cele din urmă, teritoriile Oceanului Indian, înainte de deschiderea secțiilor de votare în Franța continentală.

Macron a susținut că este cea mai bună persoană pentru a conduce țara în timpul războiului din Ucraina, dar a fost mai puțin activ în campania electorală decât Le Pen.

Acest lucru a impulsionat-o pe candidatul de extremă-dreapta, chiar dacă a fost afectată în sondaje de împrumutul rusesc pe care partidul ei îl rambursează și de sprijinul ei anterior pentru anexarea Crimeei de către Putin.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te