Al doilea „război de Iom Kipur”? Israelul desfășoară tancuri, Egiptul sprijină Libanul.
Israelul a declarat la 29 septembrie că efectuează noi raiduri aeriene împotriva „zecilor” de ținte Hezbollah din Liban, în timp ce-și desfășoară tancurile pentru o incursiune terestră în sudul Libanului.
După ce l-a ucis pe liderul grupării șiite proiraniene Hezbollah, Hassan Nasrallah, Israelul a ridicat, de asemenea, perspectiva unei operațiuni la sol împotriva Hezbollah, stârnind îngrijorări internaționale.
Al doilea „război de Iom Kipur”? Israelul desfășoară tancuri la granița cu Libanul
Președintele egiptean a dat directive pentru trimiterea imediată a unui ajutor medical de urgență și a altor ajutoare către Liban, în solidaritate cu poporul său, „afirmându-și sprijinul continuu al Egiptului pentru Liban la toate nivelurile”.
Tensiunile de la granița cu Libanul aduc aminte de Războiul de Iom Kipur, dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Siria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973.
Războiul a izbucnit de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispășirii) cea mai importantă zi de post a evreilor, când se presupunea că și soldații se duc acasă, Israelul fiind foarte vulnerabil.
Forțele egiptene și siriene au traversat liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel de la cele două națiuni în Războiul de Șase Zile (1967).
Coaliția arabă a fost înfrântă, dar omenirea s-a aflat extrem de aproape de izbucnirea unui război nuclear, prin intervenția SUA și Rusia de partea aliaților lor.
La acea dată, Libanul nu a vrut să se alăture coaliției arabe de război din cauza dimensiunii mici ale armatei sale şi a instabilităţii politicii interne.
Acum, Israelul urmărește să obțină o „zonă tampon” în sudul Libanului, ca să poată să-și reîntoarcă în siguranță refugiații din nordul Israelului, evacuați în urma atacurilor cu rachete ale Hezbollah.
Va interveni armata Libanului?
Pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, se pune întrebarea dacă armata libaneză va interveni pentru Hezbollah, după ce a declarat doliu național pentru uciderea liderului grupării șiite, Hassan Nasrallah.
Hezbollah este bine înarmată cu tancuri T-55 și T-72 și are propriile sisteme de apărare aeriană, motiv pentru care a fost inițial necesar „atacul cu pagere” decât un atac aerian.
Armata guvernamentală a Libanului nu este nici în prezent capabilă să intre în vreun scenariu ale unui „mare război” în Orientul Mijlociu, fiind mai slabă în ceea ce privește puterea de foc și influența politică în Liban în comparație cu Hezbollah, potrivit Defense Express.
Din date provizorii despre armata Libanului pe baza ghidului The Military Balance, la începutul anului 2023, Libanul avea o forță armată de 60.000 de soldați, dintre care aproape 57.000 erau în forțele terestre.
Bugetul anual al apărării este echivalent cu 150 de milioane de dolari.
Unitățile forțelor terestre sunt împărțite în 5 comenzi regionale, care au la dispoziție 334 de tancuri, inclusiv 230 de T-54/55, 92 M48 și 10 M60 și, de asemenea, aproape 1.400 de transportoare blindate, inclusiv 1.300 de M113.
Forțele terestre libaneze au în dotare 718 sisteme de artilerie, inclusiv 36 de tunuri autopropulsate M109, 11 BM-21 „Grad”, 218 obuziere remorcate M198 calibrul 155 mm și aproape 400 de mortare de diferite tipuri.
Printre mijloacele disponibile de apărare aeriană, există 50 de ZU-23-2 și un număr necunoscut de MANPADS Strela-2M.
Forțele aeriene libaneze au 1.600 de militari, flota de aeronave disponibilă este de 50 de elicoptere ușoare, inclusiv 24 de unități Bell-205 și șase EMB-314 Super Tucano (la un moment dat transferate din Rezerva Forțelor Aeriene ale SUA), dar starea lor tehnică este necunoscută.
Marina libaneză are 1.800 de militari, 16 bărci ușoare de patrulare și două nave ușoare de debarcare.
Citește și: Israelul, în alertă maximă după asasinarea liderului Hezbollah
Însă nivelul real al capacității de luptă a armatei guvernamentale libaneze și starea tehnică a echipamentului și armelor disponibile sunt în prezent necunoscute.
Totuși, pericolul de a pierde teritoriu în favoarea Israelului pentru „zona tampon” trebuie să conducă la o decizie.
Citește și: Libanul, „sigilat” de Israel. „Nu trece nicio armă din Siria și Iran, distrugem tot”
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi l-a informat sâmbătă pe prim-ministrul libanez Najib Mikati despre sprijinul acordat de Cairo pentru Beirut și a direcționat distribuirea imediată a ajutorului în timpul unui apel telefonic, potrivit Anadolu.
Al-Sisi a afirmat „sprijinul deplin al Egiptului pentru Liban și a confirmat că este alături de acesta în aceste circumstanțe critice și a respins încercările de a-i pune în pericol securitatea, stabilitatea, suveranitatea sau integritatea teritorială”, subliniind necesitatea unei încetări imediate a focului imediate, „cuprinzătoare și permanente” atât în Liban, cât și Gaza”, se spune într-un comunicat.