Tânărul de 14 ani a fost atacat de doi colegi, acum în închisoare pentru tentativă de omor. El este salvat printr-un miracol.
Incidentul a pornit din cauza unor mesaje trimise unei tinere, lucruri pe care adolescenți ar trebui să le depășească rapid, însă nu a fost așa și în cazul un tânăr român din Brianza care a căzut victima unei agresiuni și care a fost la un pas de o moarte violentă.
Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Tânărul de 14 ani a fost mai întâi urmărit de o gașcă de tineri, apoi, după o tentativă de a-i lua tricoul pe care îl purta, a fost împins de un alt tânăr și lovit cu capul de un tren în mișcare. Dată fiind constituția sa subțire a ajuns să fie aspirat sub tren, ajungând cu trupul în spațiul dintre roți și peron.
Citește și: Oficial NATO: Alianța, pregătită pentru confruntare directă cu Rusia. România, „o linie roșie”
„A fost foarte norocos”, spun anchetatorii de la Brigada Mobilă Monza și de la poliția feroviară, care joi în zori au procedat la arestarea altor doi tineri, care au ajuns la închisoarea pentru minori din Torino sub acuzația de tentativă de omor și tentativă de jaf. Aceștia au 14 și 15 ani.
Tot joi, băiatul rănit s-a întors acasă. Medicii de la spitalul San Gerardo l-au externat cu zece copci în cap, o entorsă la gleznă și diverse contuzii. Alături de el se afla mama sa, o româncă de 41 de ani, care nu se dă bătută: „Puteau să-l omoare, și numai pentru o chestiune de fete”, scrie milano.corriere.it.
Citește și: Partidul premierului austriac Karl Nehammer câștigă alegerile regionale, dar pierde majoritatea
Băiatul ar fi fost vizat pentru că era „vinovat” de schimbul de mesaje cu o tânără care era deja curtată de unul dintre cei doi arestați.
„Din nefericire, acești băieți nu mai gândesc, cred că trăiesc într-un cântec sau într-un film, pierd contactul cu realitatea. Ei cred că trăiesc într-un reality show”, spune procurorul de caz din Milano.