3 săptămâni de școală în Anglia: mai multe infectări la copiii între 5 și 15 ani

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 28.03.2021 - 16:37
3 săptămâni de școală în Anglia: mai multe infectări la copiii între 5 și 15 ani. Foto Pexels.com
3 săptămâni de școală în Anglia: mai multe infectări la copiii între 5 și 15 ani. Foto Pexels.com

Rata infectărilor cu Coronavirus în Marea Britanie stagnează la nivelul de 5 – 6000 zilnic după o scădere constantă din luna ianuarie. Numărul de infectări a crescut la copiii între 5 – 15 ani în perioada ce a urmat redeschiderii școlilor pe 8 martie în Anglia.

SHARE

O profesoară de engleză de la un colegiu din Londra a stat de vorbă sub condiția anonimatului cu RFI România.


Reporter: Odată cu revenirea în clase a elevilor și profesorilor a fost introdusă testarea regulată de Coronavirus. Care este după trei săptămâni situația din școli? 

Profesoară de limbă engleză din Londra: Plec de la premisa că acești elevi fac naveta până la școală folosind mijloacele de transport, unde vin în contact cu alți copii, cu alte persoane. Am văzut dimineața autobuze pe care scrie „School bus – Autobuz școlar” – doar copiii au dreptul să se urce în acel autobuz, să nu se amestece cu restul călătorilor, dar nu știu dacă aceste autobuze există pretutindeni în Marea Britanie.

În mod cert numărul de infectări va crește, deoarece acești copii vin în contact cu elevi de la alte școli, ei la rândul lor vin în contact cu familiile lor. Nu ne garantează nimeni că părinții acestor copii sunt acasă, că lucrează de acasă și că ei la rândul lor nu intră în contact cu alte persoane în mijloacele de transport sau la locul lor de muncă.

Citește și: Fiul lui Virgil Măgureanu a murit la aproape 50 de ani, după ce s-a infectat cu COVID

În plus, în școală, oricât ne-am strădui, oricât încercăm noi să menținem acele bule în care predăm, să-i ținem separați, copiii se mai intersectează între ei, se intersectează acasă, pentru că sunt copii din aceeași familie, unul care este în anul 7 și altul care este în anul 11, chiar dacă ei nu intră în contact la școală, ei intră în contact acasă, deci aici este un cerc vicios:

Reporter: Cum merge mult trâmbițatul program de testare pentru Coronavirus?

Testarea merge și nu merge, pentru că unii copii, din varii motive, nu sunt testați și nu-i poate obliga nimeni. Am avut această surpriză în prima zi de școală când în clasa la care sunt dirigintă au venit inițial cinci sau șase elevi.

Le-am spus bună dimineață și apoi le-am spus că așteptăm să vină și restul copiilor, iar ei au răspuns „nu, nu, nu vor veni curând pentru că așteaptă să fie testați”. OK, zic eu, înseamnă că ați avut noroc, ați fost testați rapid. „Nu, nu, noi nu ne-am testat”.

Am rămas mască, nu am știut cum să formulez întrebarea ca să nu sun incorect politic și acolo s-a oprit discuția noastră. Așadar nu toți copiii sunt testați, din motive religioase, de pildă, oricum din cauză că nu aprobă părinții, pentru că fiecare copil a primit o scrisoare acasă pe care părinții trebuiau să o semneze.

Și atât timp cât testarea nu are loc în proporție de 100% la elevi automat pot apărea cazuri de infectare.  

Ce se întâmplă cu rezultatele testelor, sunt cunoscute?

Da, de fiecare dată când îți faci un test acasă – noi personalul școlilor avem testele acasă – trebuie să le înregistrăm, deci intrăm pe site-ul Serviciului Național de Sănătate (NHS), le înregistrăm acolo și automat se trimite un mesaj școlii, pentru că se cere numele instituției.

La fel este și la elevi, fiecare test este însoțit de o serie, de un număr, iar în momentul în care este efectuat testul trebuie înregistrat rezultatul, fie el pozitiv, fie negativ. (Continuarea în RFI)

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te