Premierul Ungariei Viktor Orban, pionul lui Putin în UE, continuă să facă jocul Rusiei și să atace Ucraina. În timpul Conferinţei de securitate de la München, acesta i-a transmis lui Zelenski că „nu puteţi deveni membru al Uniunii Europene”.
Premierul Ungariei Viktor Orban, pionul lui Putin în UE, continuă să facă jocul Rusiei și să atace Ucraina. În timpul Conferinţei de securitate de la München, acesta i-a transmis lui Zelenski că „nu puteţi deveni membru al Uniunii Europene”.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, s-a angajat sâmbătă să continue ofensiva împotriva „pseudo-organizaţiilor” civile, jurnaliştilor, judecătorilor şi politicienilor „cumpăraţi”, mizând în acest fel pe o victorie la alegerile parlamentare din aprilie, relatează AFP.
Donald Trump a anunţat joi "deplina sa susţinere" pentru premierul naţionalist ungar Viktor Orban, de care este apropiat, în perspectiva alegerilor legislative prevăzute pentru 12 aprilie, relatează AFP.
Partidul de opoziție Tisza își menține un avans de opt puncte procentuale față de Fidesz, formațiunea premierului Viktor Orban, potrivit unui sondaj realizat în ianuarie, cu două luni înaintea alegerilor parlamentare din Ungaria.
Anul acomodării cu Donald Trump s-a sfârșit. Europa se află acum în fața deciziilor majore. Iată patru tendințe de urmărit în 2026.
Guvernele din întreaga lume au reacționat cu prudență față de inițiativa lui Donald Trump privind înființarea unui așa-numit Consiliu pentru Pace, ca alternativa la ONU, doar Ungaria acceptând fără echivoc invitația lansată către aproximativ 60 de state, relatează Reuters.
Pune capăt Trump războiului din Ucraina? „Viktator” Orban câştigă din nou alegerile din Ungaria? Izbucneşte o criză bancară insiduoasă? ... Politico creionează 6 scenarii posibile la nivel internațional în 2026 și estimează ce „cotă la pariuri” are fiecare.
Agenția de rating Moodys a retrogradat ratingul de credit al Budapestei la nivelul „Junk” (gunoi), indicând o lichiditate slabă și un risc crescut de incapacitate de plată pe fondul unei dispute dintre guvernul premierului Viktor Orban și primarul din opoziție al metropolei.