Guvernul canadian a anunţat marţi că a primit deja, cu două luni în avans, 66 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus necesare pentru a vaccina cu schema completă toate persoanele care pot fi imunizate, relatează EFE citată de Agerpres.
Guvernul canadian a anunţat marţi că a primit deja, cu două luni în avans, 66 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus necesare pentru a vaccina cu schema completă toate persoanele care pot fi imunizate, relatează EFE citată de Agerpres.
Vaccinul anti-Covid-19 produs de AstraZeneca prezintă un mic risc de formare a cheagurilor de sânge cu un nivel scăzut de trombocite după prima doză dar nu există un risc suplimentar după a doua doză, arată un studiu condus și finanțat de producătorul de farmaceutice.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV, a declarat marţi că, până în prezent, România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin, a donat mai multe doze şi are mai multe astfel de demersuri în desfăşurare.
Şaptezeci la sută dintre adulţii din Uniunea Europeană au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit dpa.
O combinaţie de două vaccinuri anti-COVID-19, bazată pe administrarea unei prime doze de ser AstraZeneca şi pe injectarea la rapel a unei doze de ser Pfizer, a crescut nivelurile de anticorpi neutralizanţi de până la şase ori mai mare decât administrarea a doua doze AstraZeneca.
Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în școală, a declarat duminică seara, la Digi24, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
Persoanele din Germania care nu au fost încă vaccinate împotriva coronavirusului s-ar putea confrunta cu restricţii în următoarele luni, a avertizat un membru cheie al guvernului cancelarului Angela Merkel într-un interviu publicat duminică, informează DPA.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid de la Moderna pentru copiii cu vârste între 12 şi 17 ani, informează Le Figaro, citat de news.ro