Trei lideri PNL, Emil Boc, Violeta Vijulie (șefa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici) și europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreșdinte al PNL, l-au criticat sau i-au dat sfaturi ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, membru al USRPLUS.
Trei lideri PNL, Emil Boc, Violeta Vijulie (șefa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici) și europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreșdinte al PNL, l-au criticat sau i-au dat sfaturi ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, membru al USRPLUS.
Primăria din Cluj va demara propria campanie de promovare a vaccinării anti-covid, cu ajutorul unor vedete locale. Propunerea a venit de la un consilier local USRPLUS, Alexandra Oană, iar primarul PNL Emil Boc a acceptat-o imediat.
Co-președintele USR-PLUS Dacian Cioloș nu a fost „locomotiva” partidului în județul în care s-a născut. De altfel, în Sălaj, USR-PLUS a luat cu 4% mai puțin decât scorul național al alianței.
În acest moment, discuțiile între PNL, USR-PLUS și UDMR sunt oprite, iar mâine, la consultările de la Cotroceni, atât liberalii, cât și membrii USR-PLUS vor merge cu propunerile lor de premier, în vreme ce UDMR va decide ce face mâine dimineață.
Liderul USRPLUS, Dan Barna, îi critică pe cei care nu au mers la vot, susține că acei oameni nemulțumiți de oferta electorală ar fi putut în ultimii 4 ani să formeze o ofertă electorală, dar nu să stea acasă și să fie nemulțumiți de rezultatul votului.
Specialiștii caselor de pariuri au schimbat cotele pentru alegerile de duminică: diferența dintre PNL și PSD este în marja de eroare, iar participarea va fi una foarte mică.
Premierul Ludovic Orban (PNL) a declarat, sâmbătă, la Timișoara, întrebat dacă va fi premier și după alegerile din decembrie, că primul ministru îl dă partidul care câștigă alegerile.
Ludovic Orban a declarat sâmbătă la Timişoara, la ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele CJ Timiş, Alin Adrian Nica, că PNL va forma majorităţi atât la nivelul judeţului Timiş, cât şi la cel al oraşului, cu USRPLUS.