Liderul rus, Vladimir Putin, va avea o fată cu iubita sa, fostă gimnastă, ceea ce nu-l face fericit, considerând că are destui copii, potrivit unui raport.
Liderul rus, Vladimir Putin, va avea o fată cu iubita sa, fostă gimnastă, ceea ce nu-l face fericit, considerând că are destui copii, potrivit unui raport.
Cel puţin 15 persoane au murit după ce o rachetă rusească Uragan a lovit sâmbătă seara un bloc de locuinţe la Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea parţială a imobilului.
Canada l-a sancţionat pe patriarhul Chiril, şeful Bisericii Ortodoxe ruse, în cadrul unei noi serii de sancţiuni, din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia, care vizează ”agenţii dezinformării şi propagandei ruse”.
Un consilier districtual de la Moscova a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a criticat invadarea Ucrainei de către Rusia. Sentința a fost dată în baza noii legi rusești privind „informaţiile false”.
România intenționa să achiziționeze 21 de drone. Valoarea programului de înzestrare este de aproximativ 300 de milioane de euro.
Rusia vrea să organizeze la 11 iulie o reuniune în „Formula Arria” a Consiliului de Securitate al ONU pe tema neonazismului din Ucraina, motivul invadării Ucrainei. a declarat pe Telegram reprezentanța permanentă a Rusiei la ONU.
Şeful adjunct al Statului Major Interarme belarus, generalul-maior Ruslan Kosighin, a declarat că în cazul unor ”provocări occidentale”, forţele belaruse vor ataca în principal infrastructura Poloniei, relatează agenţia de presă BelTA, citată de European Pravda.
Thomas Waitz este europarlamentar din Austria și un vechi prieten al României. Ne-a vizitat țara de mai multe ori, iar sâmbătă, 9 iulie, va participa la un eveniment privind Viitorul Pădurilor din România (The Future of Romania’s Forests) ce va avea loc la Iași.